Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat azi, după şedinţa de Guvern, că au fost aprobate două proiecte de legi privind amnistia fiscală pentru pensionari şi pentru mamele care au primit imdemnizaţii pentru creşterea copiilor.
Declaraţii Rovana Plumb, ministrul Muncii:
- Grija faţă de pensionari, de părinţi şi de copii reprezintă preocupări majore şi constante ale Guvernului Ponta
- Ne-am ţinut de cuvânt şi aşa cum am declarat şi am propus pe data de 1 august astăzi Guvernul a adoptat două proiecte de lege care au fost transmise către Parlament în vederea adoptării de către acest for privind amnistia fiscală pentru pensionari şi pentru mămicile care au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului
- Proiectul de lege care prevede scutirea de la plată a debitelor revenite din pensii se adresează tuturor categoriilor de pensionari aflaţi în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii
- De asemenea, prevede scutirea la plata debitelor pentru toţi pensionarii, cu excepţia debitelor constituite din culpa exclusivă a pensionarilor. Adică prin depunere de declaraţii false sau documente false. Casa de pensii are rolul de a verifica toate aceste dosare. Până în prezent sunt 30.000 de persoane, pensionari aflaţi în această situaţie, pentru care s-au constituit debite în cuantum de 65 de milioane de lei. Menţionez faptul că niciunul din aceste debite nu afectează bugetul de asigurări sociale pe anul 2014
- Al doilea proiect de lege aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare vizează amnistia fiscală a mămicilor pentru care s-au constituit debite deoarece în perioada în care au stat acasă pentru îngrijirea copiilor şi au primit indemnizaţia pentru creşterea acestora au obţinut şi venituri suplimentare pe care le-au declarat la administraţiile fiscale
- Este vorba despre aproape 12.500 de mămici pentru care s-au constituit debite de 15 milioane de lei. Toate aceste mămici vor fi amnistiate fiscal sau scutite de la plata debitelor. Nu vr fi scutite de la plata debitelor toate acele persoane pentru care debitul constituit a fost din culpa exclusivă a acestora. Repet, Guvernul a trimis spre aprobare Parlamentului proiecte de legi care prevăd amnistie fiscală. Adică toate debitele pe care un pensionar sau o mămică sau un tătic le are de transmis, de plătit către bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, toate acestea care nu sunt din culpa lor vor fi scutite de la plată.