Doi mineri de la Mina Paroşeni, transportaţi vineri la spital, după ce li s-a făcut rău, au revenit în subteran, alături de colegii lor care protestează, în timp ce alţi doi ortaci au ajuns, în cursul după-amiezii, cu ambulanţa, la spitalul din Vulcan, acuzând o stare de rău.
Primii doi mineri transportaţi la spital erau din schimbul unu de joi şi au stat mai bine de 30 de ore în subteran. Ei au revenit în jurul orei 17.00 la Mina Paroşeni, pentru a continua protestul din subteran alături de colegii lor, conform Mediafax.
Unul dintre cei doi mineri a spus că i-au fost administrate perfuzii şi "că nu au mers acasă, pentru că ei sunt fraţi cu minerii aflaţi în subteran şi nu puteau să-i abandoneze acolo", după care a izbucnit în plâns, confirmând că rudele protestatarilor intenţionează să vină să solidarizeze cu aceştia.
Pe de altă parte, la sediul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului are loc şedinţa Consiliului de Administraţie, în care trebuie să se ia act de numirea noului director al societăţii, Aurel Anghel, care este directorul Minei Paroşeni şi membru PSD, cumnatul deputatului PSD de Valea Jiului, Cristian Resmeriţă.
La această întâlnire participă şi liderii de sindicat ai minerilor, cărora nu le-a fost permis accesul la negocierile care au avut loc la Prefectura Hunedoara, între SNIMVJ şi Complexul Energetic Hunedoara (CEH), în cursul dimineţii.
Peste 1.000 de mineri sunt blocaţi în subteran începând de joi, circa 500 dintre ortaci, cei de la Mina Paroşeni, luând decizia, vineri după-amiază, să intre în greva foamei, considerându-se dispreţuiţi şi ignoraţi de forurile decizionale.