x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PROTEST în Valea Jiului. 200 de mineri de la Paroşeni refuză să iasă din mină

PROTEST în Valea Jiului. 200 de mineri de la Paroşeni refuză să iasă din mină

18 Iul 2013   •   14:31
PROTEST în Valea Jiului. 200 de mineri de la Paroşeni refuză să iasă din mină

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, au refuzat să iasă din subteran, după terminarea programului de lucru. Oamenii sunt nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara nu le preiau cărbunele.

Potrivit liderului sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, cei 202 ortaci de la Mina Paroşeni, care au lucrat în schimbul unu, nu au mai ieşit din subteran după terminarea programului, oamenii fiind nemulţumiţi că, de la începutul acestei săptămâni, Complexul Energetic Hunedoara - singura piaţă de desfacere pentru cărbunele din Valea Jiului - nu le-a mai preluat huila.

"Nemulţumirea oamenilor este justificată şi ne-au anunţat încă de la intrarea în şut că vor recurge la acest gest. În această lună, Complexul Energetic Hunedoara a preluat doar o singură săptămână cărbune de la noi, şi atunci, doar pentru că ştiau că am anunţat un miting de protest. Producţia realizată pe această lună este de doar 40 la sută, iar noi nu mai avem unde însiloza cărbunele pe care l-am extras", a declarat Domokos, potrivit Mediafax.

Sindicalistul a mai spus că cei circa 85 de ortaci care au intrat în schimbul doi au spus că se vor alătura colegilor care au refuzat să iasă din subteran.

La rândul lor, minerii din schimbul doi de la minele Petrila şi Uricani au declarat că vor rămâne în subteran după ce îşi termină programul.

"Dacă nu începem să livrăm, o să fim nevoiţi să plecăm acasă, în concediu neplătit. Am ajuns bătaia de joc a celor care conduc această activitate", a declarat, pentru Mediafax, Ioan Temneanu, preşedintele sindicatului de la Mina Petrila.

Consiliul de Administraţie al CEH s-a întrunit, miercuri, la Bucureşti pentru a discuta problema livrării cărbunelui de la SNIMVJ şi a decis că directorul general al CEH, Daniel Andronache, trebuie să stabilească dacă are nevoie de acest cărbune şi preţul cu care îl cumpără, astfel încât situaţia economică a complexului să nu fie afectată. Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componenţă trei unităţi miniere - Petrila, Paroşeni şi Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător - Complexul Energetic Hunedoara.


×