x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spumantele româneşti, din nou pe podium

Spumantele româneşti, din nou pe podium

de L.Budin    |    14 Dec 2020   •   19:30
Spumantele româneşti, din nou pe podium

Azi are loc a treia ediţie a Concursului de Vinuri Spumante Româneşti, care e cu totul specială: se desfăşoară simultan în trei oraşe din România şi Franţa (Bucureşti, Iaşi şi Nisa). Va exista un clasament al comisiilor feminine, respectiv masculine din juriu, se vor puncta spumantele şi în funcţie de metoda lor de producere, se va face un top al vinurilor albe, respectiv rosé.

„Piaţa românească de vinuri spumante nu e foarte bine cunoscută de către consumatori”, spune Tiberiu Onuţu, iniţiatorul evenimentului. Rezultatele acestei ediţii vor fi incluse într-o cercetare realizată de francezi, pentru elaborarea unei aplicaţii în sprijinul producătorilor. 

×