Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că premierul Victor Ponta vrea ca acordul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu să funcţioneze, preşedintele executiv al PSD apreciind că pactul poate fi salvat.
Pactul de coabitare "a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că în România în 2013 va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe", a afirmat Dragnea la RFI.
Victor Ponta "nu vrea să-l denunţe şi în continuare dacă mai poate fi salvat ca şi acord în continuare, de ce nu?", a continuat vicepremierul.
Întrebat dacă el crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns că da.
"Da, eu cred că da. Sunt realist", a spus Dragnea.
Vicepremierul a explicat că o eventuală rupere a acordului de coabitare "s-ar putea ca în plan extern să creeze iar o imagine că în România chiar cele două instituţii nu se pot înţelege, Guvernul şi Preşedinţia, instituţii importante. Şi nu ştiu, parcă ar fi important să rămânem în continuare cu această imagine de ţară stabilă în zonă, în regiune".