x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiect guvernamental: Curs de prim-ajutor obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere

Proiect guvernamental: Curs de prim-ajutor obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere

13 Apr 2017   •   16:52
Proiect guvernamental: Curs de prim-ajutor obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere

Obţinerea permisului de conducere ar putea fi condiţionată de efectuarea şi promovarea unui curs de prim ajutor în trafic, potrivit unei propuneri legislative depuse la Parlament. Iniţiativa legislativă care instituie obligativitatea efectuării şi promovării unui curs de prim ajutor în trafic în vederea obţinerii permisului de conducere a fost semnată de 31 de deputaţi şi senatori. 

"În vederea obţinerii permisului de conducere candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic. Programa, modalităţile de organizare şi desfăşurare a cursului de prim ajutor în trafic, lista centrelor autorizate pentru instruire şi testarea teoretică şi practică, baremul de promovare se stabilesc şi se actualizează prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor", prevede proiectul. 

Deputatul Tudor Ciuhodaru, iniţiator al proiectului, consideră că în acest fel toţi şoferii vor putea asigura rapid şi corect măsurile de prim ajutor, iar datele ştiinţifice şi statistice susţin acest demers. "Câteva secunde fac diferenţa dintre viaţă şi moarte (lipsa oxigenării are efecte fatale în 4 minute, inima încetează să bată la 4 minute după oprirea respiraţiei afectarea permanentă a creierului survine în 4-6 minute). Intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire. Pentru a fi cu adevărat eficiente măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla înmulţirii deoarece efectuate incorect pot duce la sechele grave (traumatismele coloanei cervicale!)", mai argumentează, în expunerea de motive a proiectului, Tudor Ciuhodaru, citează Agerpres.

Acesta susţine că 16 state din Uniunea Europeană, printre care Anglia, Germania, Norvegia, Elveţia, Danemarca, au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere. Proiectul de lege va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor este for decizional. 

×