x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiectele de lege privind amnistia fiscală, amânate în Senat din lipsă de cvorum

Proiectele de lege privind amnistia fiscală, amânate în Senat din lipsă de cvorum

de Agerpres    |    25 Aug 2014   •   18:37
Proiectele de lege privind amnistia fiscală, amânate în Senat din lipsă de cvorum

Sesiunea extraordinară de luni a plenului Senatului a fost închisă din lipsă de cvorum. Printre proiectele de lege care figurau pe ordinea de zi a senatorilor, dar nu au mai putut fi dezbătute şi au fost amânate pentru o şedinţă viitoare, se numără cele referitoare la amnistia fiscală în cazul pensionarilor cu debite şi al mamelor care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

În cursul şedinţei de luni după-amiază, o parte dintre senatorii PNL şi PDL au părăsit sala de plen pe motiv că nu li s-a permis motivarea votului la proiectul de lege privind reducerea CAS.

"Am părăsit sala pe un motiv foarte simplu. Când am încercat, la punctul următor de pe ordinea de zi, să luăm cuvântul, ni s-a refuzat, deşi este împotriva regulamentului. Au vrut oamenii să spună de ce au votat (în legătură cu reducerea CAS- n.r.), să-şi motiveze votul şi ni s-a refuzat, deşi regulamentul ne permite acest lucru. Nu se poate să pui pumnul în gură unor parlamentari, într-o sesiune parlamentară convocată", a declarat senatorul liberal Teodor Atanasiu, după ce a părăsit sala de plen.

Acesta a spus că senatorii au părăsit sala din cauza încălcării regulamentului de către Ioan Chelaru, preşedintele de şedinţă.

"A fost o revoltă spontană a oamenilor care au văzut că e o încălcare de regulament flagrantă pe care o face preşedintele de şedinţă. Dacă nu mai este cvorum, este problema lor, că noi am avut disponibilitatea să dialogăm, să luăm deciziile cele mai înţelepte", a precizat senatorul liberal.

×