x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Scandalul permiselor de conducere din Argeș, episodul II  

Scandalul permiselor de conducere din Argeș, episodul II  

de Mariana Zaharia    |    07 Mai 2021   •   07:41
Scandalul permiselor de conducere din Argeș, episodul II  

Un nou scandal macină Serviciul de Permise Argeș, după ce un bărbat a fost condamnat pentru trafic de influență. Acesta ar fi primit de la un candidat 300 de euro pe care să-i dea unui polițist, pentru proba de traseu. Candidatul a picat, însă, și a cerut banii înapoi. Considerând că a fost tras pe sfoară și a rămas și fără bani, argeșeanul le-a spus procurorilor ce a făcut. Condamnatul nu a dezvăluit în anchetă numele subofițerului la care ar fi ajuns banii. 

 

Traficul de influență a fost cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și a rămas în aer în ceea ce privește polițistul implicat. Chiar și cu riscul condamnării, inculpatul nu a spus cine este ofițerul căruia i-ar fi dat banii.

 

Totul a început după ce denunțătorul s-a văzut cu inculpatul în parcul Trivale din Pitești și i-a spus că îi e teamă că va pica proba practică pentru permis. A fost dispus să plătească 300 de euro și i s-a promis că îi va primi înapoi dacă nu trece. Lucru care nu s-a mai întâmplat. A dat banii și a picat testarea, pentru neacordare de prioritate.

 

Procurorii au interceptat o discuție între el și cel căruia i-a înmânat banii. Îi promitea că îi lasă și lui 100 de euro dacă îi scoate înapoi de la subofițerul Serviciului de Permise Argeș.

 

Denunțător - Vorbeam cu polițaiul ăla, 200 de euro dacă mai scoteam de la el, îi opreai tu, îți mai dădeam și eu 100.

Inculpat - N-am, mă, ce să fac.

Denunțător -  Poate înțelege și el, mă înțelegi și pe mine că… Sunt varză cu banii. Așa mergeai, ziceai „Bă, uite, n-ai putut să-l ajuți cu orașul, măcar dă și tu, nu-i da pe toți, dai o parte din ei !” Tot era ceva, nu-ți mai dădeam trei sute. Înțelegi...

Inculpat – Nu, mă, eu nu mai am nicio putere.

Denunțător - Deci nu poți să mai iei legătura cu polițaiul ăsta?

Inculpat -  Tu crezi că se mai face ca înainte? Auzi, îți zic o chestie... tu ești polițai, da ?.. și eu, cum să zic, pe tine te cheamă P.A., ai înțeles și eu sunt om de legătură, la nivel înalt. Tu dacă ai dat banul mai departe, ăsta a aranjat. Bă, le e frică și lor, mă…

Pasajul aparține înregistrării făcute de către anchetatori în acest dosar. 

Șeful de la Permise Argeș: Eu fac muncă de birou 

Tribunalul Argeș  l-a condamnat pe inculpat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. În fața unui nou scandal, l-am întrebat pe Cornel Matei, șefului SPCRPCIV Argeș dacă are informații despre eventuale șpăgi pentru obținerea permiselor. Deși în 2008 Serviciul a fost decapitat în urma celei mai mari anchete de luare de mită, actualul lider spune că face muncă de birou și nu de cules informații despre mită. „Nu e în fișa postului meu să fac aceste cercetări. Oricum nu sunt eu abilitat să comentez. Eu am activitate de birou, nu să ies, să stau pe la mese și să culeg informații despre șpăgi. Dacă sunt, există structuri specializate. Nu au ajuns aceste informații la mine. Nu cunosc situația condamnării despre care vorbiți dumneavoastră”, a spus Cornel Matei, deși decizia instanței a fost dată chiar în mandatul său.

 

Șeful de la Permise Argeș și-a ironizat colegii de la Anticorupție spunând că datele despre șpăgi se strâng stând la mese. În Argeș se tot vorbește despre revenirea la obiceiul permiselor pe bani.

×
Subiecte în articol: permis de conducere