SGG, ÎCCJ și Ministerul Dezvoltării, „resuscitate”, din nou, din Fondul de Rezervă. Se pregătește să stea cu mâna întinsă și Ministerul Justiției
Voucher de 18.000 de lei. A fost acordat primul ajutor pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor de agresiune sexuală
Ministerul Justiției stă, din nou, cu mâna întinsă la Fondul de rezervă al Guvernului. Se cer 44 de milioane pentru finanțarea sistemului ECRIS V
Ministerul Justiției dă o avere pe două petice de pământ. La finalul lui 2023, când parchetele cereau bani de la rezerva bugetară, DIICOT cumpăra două terenuri în buricul Bucureștiului, cu aproape două milioane de lei
Ministerul Justiţiei: A fost semnat contractul de construire pentru un nou penitenciar în Prahova, cu 1.000 de locuri
Lovitură dură dată mafiei imobiliare din Ploiești. O investigație Antena 3 CNN a condus la un dosar DNA
Ministerul Justiției a rămas fără bani. Alina Gorghiu solicită 39 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului
Protest la Ministerul Justiției! Consilierii de probațiune cer corectarea unei nedreptăți în privința salarizării
DREPT LA REPLICĂ. Ministerul Justiției recunoaște că avocații vor avea nevoie de certificat ORNISS, dar susține că asta vine în sprijinul clienților
Ministerul Justiției propune atacarea la CCR a legii prin care sunt scutiți de închisoare inculpații pentru evaziune fiscală, dacă achită prejudiciul
Referendumul lui Iohannis din 2019 și obsesia alegerilor din 6 decembrie aruncă în haos justiția, de la 1 ianuarie 2021
MJ: Marcel Ciolacu face afirmații false. Proiectul privind carantina a fost avizat de Ministerul Justiției
Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Adrian Văncică, Andrei Miercure, Emilia Dobrin și Iulian Postelnicu - protagoniștii filmului „Anul Nou care n-a fost”! Echipa filmului a fost sărbătorită la Cinema City VIP ParkLake
20-22 septembrie: ARCUB celebrează Zilele Bucureștiului cu o varietate de manifestări culturale, de la concerte live și spectacole de teatru, la expoziții și activități interactive
Planul lui Iohannis de a deveni senator. El promulgă, el convoacă, el depune jurământul. Schema, pe model Ion Iliescu din anul 2004
Gheorghe Lazăr, pionierul educației moderne românești și arhitectul redeșteptării naționaleCiprian Demeter
Gafa lui Klaus Iohannis la ceremonia de premiere a sportivilor, un moment de „comemorare” în loc de mândrie naționalăCiprian Demeter