x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden „Misiune imposibilă”: Ce vrea să facă Tom Cruise când va avea 100 de ani

„Misiune imposibilă”: Ce vrea să facă Tom Cruise când va avea 100 de ani

de Redacția Jurnalul    |    20 Mai 2025   •   13:30
„Misiune imposibilă”: Ce vrea să facă Tom Cruise când va avea 100 de ani
Sursa foto: Hepta

Actorul american Tom Cruise spune că vrea să joace în filme până la 100 de ani.

Artistul are 62 de ani și este cunoscut mai ales pentru seria „Misiune imposibilă”.

El a declarat, în 2023, că modelul său este Harrison Ford , care încă lucrează la 82 de ani.

„De fapt, voi continua să joc până la 100 de ani. Nu mă voi opri niciodată. Nu voi renunța niciodată la filmele de acțiune. Nu voi renunța niciodată la filmele dramatice și de comedie. Sunt entuziasmat”, a precizat artistul, duminică, pentru The Hollywood Reporter, citat de stiripesurse.ro.

„Misiune: Imposibilă – Reckoning”, al optulea film din serie, va fi lansat săptămâna aceasta și îl prezintă pe Tom Cruise într-o lungă scufundare și mergând pe aripile unui biplan, printre alte cascadorii impresionante.

Studiile arată că dieta, exercițiile fizice și stilul de viață sunt importante pentru longevitate. 

„Caiac pe mare, speologie, scrimă, banda de alergare, greutăți, alpinism, drumeții, alerg, fac foarte multe activități diferite”, a spus actorul, în 2023, pentru Men's Health.


 

 

×
Subiecte în articol: Tom Cruise