x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Respectarea a opt obiceiuri sănătoase poate prelungi viața cu șase ani

Respectarea a opt obiceiuri sănătoase poate prelungi viața cu șase ani

de Redacția Jurnalul    |    07 Noi 2023   •   22:45
Respectarea a opt obiceiuri sănătoase poate prelungi viața cu șase ani

Oamenii care respectă opt comportamente sănătoase, precum renunțarea la fumat și activitatea fizică regulată, pot avea o vârstă biologică cu șase ani mai mică decât vârsta lor cronologică, potrivit unui nou studiu.

Lista "8 lucruri esențiale pentru viață" - care include practicarea a cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică viguroasă pe săptămână, o dietă echilibrată, bogată în legume, nuci și proteine slabe, precum și renunțarea la fumat - a fost creată inițial de Asociația Americană a Inimii pentru a-i ajuta pe oameni să își îmbunătățească sănătatea cardiovasculară.

Dar noul studiu, care va fi prezentat la Congresul Cardiologilor Americani din Philadelphia, a evidențiat efecte "anti-îmbătrânire", notează ANSA.

Cei care nu urmează obiceiuri sănătoase au un corp cu patru ani mai bătrân decât vârsta lor, potrivit studiului realizat la Columbia University Irving Medical Center din New York.

Celelalte recomandări sunt somnul între șapte și nouă ore pe noapte, menținerea unei greutăți sănătoase și controlul colesterolului, glicemiei și tensiunii arteriale.

Studiul a constatat că respectarea listei nu numai că îmbunătățește sănătatea inimii, dar poate încetini și procesul de îmbătrânire.

Cercetătorii au evaluat peste 6.500 de participanți, calculând inclusiv vârsta reală a organismului lor.

Echipa a constatat că cei care au aderat cu fidelitate la lista de principii aveau o vârstă biologică în medie cu șase ani mai mică decât vârsta lor. Cei care au respectat principiile mai puțin aveau o vârstă biologică medie cu patru ani mai mare decât vârsta lor cronologică.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: obiceiuri respectare viata