x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Legătura dintre diabet și somn

Legătura dintre diabet și somn

de Paul Bardasu    |    09 Feb 2023   •   07:40
Legătura dintre diabet și somn

Diabetul afectează o mare parte a populației, iar factorii care generează această boală perfidă nu sunt cunoscuți, ci mai mult bănuiți. Cel mai mult se merge pe varianta alimentației, însă cercetătorii au descoperit un alt element care ar putea avea legătură: somnul.

Diabetul de tip 2 este o boală cronică caracterizată prin niveluri ridicate de glucoză din sânge. Afectează la nivel planetar 422 de milioane de oameni, care sunt nevoiți să-și schimbe comportamentul de zi cu zi, cu repercusiuni asupra calității vieții. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Australia de Sud, și lipsa somnului este unul dintre factorii declanşatori ai diabetului de tip 2. Aceștia au făcut descoperirea în urma unui studiu în care au participat voluntari cu dificultăţi de dormire. Pe lângă asocierea directă cu diabetul, lipsa somnului a modificat și alți indicatori de sănătate, cum ar fi markeri de inflamaţie, colesterol şi greutate corporală. Toți aceștia duc tot la creşterea probabilității de a dezvolta diabetul de tip 2.

Durata și calitatea somnului, importante

Dr. Lisa Matricciani, cercetător UniSA, spune că diferite aspecte ale somnului sunt asociate cu factori de risc pentru diabet. „Toată lumea ştie că somnul este important. Dar când ne gândim la somn, ne concentrăm mai ales pe câte ore dormim, când ar trebui să luăm în considerare şi alte aspecte: cât de adânc dormim, când ne culcăm şi ne trezim şi cât de regulate sunt obiceiurile noastre de somn. Acestea sunt la fel de importante ca durata somnului pentru diabetul de tip 2”.

Studiu pe 1.000 de persoane

Studiul a evaluat peste 1.000 de adulţi australieni cu o vârstă medie de 45 de ani. Cercetătorii au analizat o serie de caracteristici ale somnului: tulburări de somn, durata, timpul, eficienţa şi variabilitatea de la zi la zi a duratei somnului. „În acest studiu, am examinat asocierea diferitelor aspecte ale somnului cu factorii de risc pentru diabet şi am găsit o legătură între cei care au somnul tulburat şi cei care erau expuşi riscului de diabet de tip 2”, explică Matricciani.

Descoperirea a fost că cei care au raportat probleme cu somnul aveau, de asemenea, mai multe şanse de a avea un indice de masă corporală mai mare, precum şi markeri sanguini ai colesterolului şi ai inflamaţiei. „Când vine vorba de criză, ştim că trebuie să ne acordăm prioritate somnului pentru a rămâne sănătoşi. Sunt necesare mai multe cercetări, dar, după cum arată studiul nostru, este important să ne gândim la somn în ansamblu”, a declarat cercetătoarea.

O căsnicie nefericită, mai bună decât singurătatea

Un alt studiu asupra diabetului de tip 2, realizat de data aceasta de Universitatea Carleton din Ottawa, Canada și Universitatea din Luxemburg aduce o concluzie controversată. Potrivit cercetătorilor de la cele două instituții, persoanele care locuiesc cu un soț sunt mai puțin susceptibile de a avea niveluri ridicate de zahăr din sânge. Indiferent dacă relația lor este fericită sau nefericită!

Până acum, se știa că mariajul duce la o serie de beneficii pentru sănătate: o durată de viață mai lungă, mai puține accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord, un risc mai mic de depresie. Acum, cercetătorii s-au concentrat și asupra modului în care o relație pe termen lung a influențat nivelul de zahăr din sânge. Aceștia au analizat date despre peste 3.300 de adulți, cu vârste cuprinse între 50 și 89 de ani, iar rezultatele i-au surprins.

Cei cu partener, cu 21% mai puțin zahăr în sânge

Participanților la studiu li s-au pus întrebări pentru a determina nivelul de tensiune și de sprijin în cadrul relației. Rezultatele au fost apoi analizate alături de datele colectate din probele de sânge prelevate la fiecare patru ani, care măsurau nivelul mediu al glicemiei.

Experții de la Universitatea Carleton din Ottawa, Canada, și de la Universitatea din Luxemburg au constatat că cei care erau căsătoriți sau trăiau împreună cu partenerul aveau niveluri de zahăr în sânge care erau în medie cu 21% mai mici decât cei care erau singuri, divorțați sau văduvi. Același lucru a fost valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Calitatea relației nu a făcut nicio diferență semnificativă în ceea ce privește nivelurile medii de glucoză din sânge, ceea ce, recunosc autorii studiului, a fost surprinzător, având în vedere constatările anterioare care sugerează că relațiile de sprijin sunt cele mai benefice. Iar cei care au trecut prin tranziții maritale - cum ar fi divorțul - au înregistrat modificări semnificative ale nivelului de zahăr din sânge și ale șanselor de prediabet.

Posibile explicații

Katherine Ford, de la Universitatea Carleton din Ottawa, care a condus studiul, a declarat: „Aș specula că mariajul și parteneriatele de concubinaj necesită o investiție emoțională specială pe o perioadă lungă de timp. Importanța acestui tip de relație înseamnă, probabil, că pierderea ei poate avea implicații asupra sănătății, cum ar fi nivelul mediu al glicemiei.”

O explicație a cercetătorilor ar fi că cuplurile își influențează reciproc comportamentul - cum ar fi dieta - și au un venit comun mai mare, ceea ce poate duce la o alimentație mai sănătoasă.

Concluziile, publicate în revista BMJ Open Diabetes Research & Care, sugerează că relațiile ar putea fi cheia pentru a menține un nivel mai scăzut de zahăr în sânge, orice relație fiind mai bună decât niciuna.

×
Subiecte în articol: diabet viata