Logodna pasarilor, juramintele oamenilor

 

Dragostea curata a tinerilor este asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure si pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele, sarbatorit in calendarul popular in ziua de 24 februarie.  


 

 

RAZBUNARE. Dragobetele umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui

Dragobete, numit si Cap sau Inceput de Primavara, este deschizator al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice. "Dragobetele romanilor poate fi identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca si, mai ales, cu Navalnicul, personificare a dragostei patimase din panteonul romanesc", ne spune etnologul Ion Ghinoiu.  

Inainte de Dragobete, insa, a fost Sfantul mucenic Vlasie, celebrat pe 11 februarie, protectorul pasarilor de padure si al femeilor gravide. Poporul roman crede ca de ziua lui se intorc pasarile migratoare, ca li se deschide ciocul si incep sa cante. Iar de Dragobete, aceste pasari se vor strange in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care vor creste puii. Pasarile neinsotite in ziua de Dragobete raman stinghere si fara pui pana la Dragobetele urmator. Pentru ca astazi pasarile isi gasesc perechea, Dragobetele se mai numeste, in nordul Olteniei, si Logodna sau Insotitul Pasarilor. Ca sa nu ramana singuri, fetele si baietii, asemenea pasarilor, trebuie sa se intalneasca.  

INTALNIREA. In folclorul romanesc, pasarea, in special cucul, este personificarea dragostei, dar oarecum triste, provocata de lipsa si departarea persoanei indragite.  

Daca in ziua de Dragobete vremea este frumoasa, fetele si feciorii ies la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii: ghioceii si brandusele. Pretutindeni se striga "Dragobetele saruta fetele!". Asemanator pasarilor, fetele se zburatoresc, fuga rituala care se incheie cu prinsul si sarutatul lor de catre baieti. Inainte, sau prin locurile prin care traditia mai este pastrata, se faceau leagane atarnate de crengile copacilor pentru fete, cautau sa-si vorbeasca unii altora, sa-si spuna cuvinte frumoase, sa se picure - adica sa se ciupeasca - , sa se sarute, sa faca legaminte de dragoste.  

DRAGOBETI. Sunt numiti asa atat feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, cat si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche precum ciresele in luna mai. Dragobetii se intreceau sa invarta fetele in brate. In unele sate, femeile scoteau din pamant radacina de spanz folosita in practicile de medicina populara, fetele si nevestele isi faceau rezerve de apa din zapada netopita cu care se spalau in anumite zile ale anului pentru pastrarea prospetimii tenului. De frica sa nu "ciricaie" toata viata, de Dragobete nimeni nu lucra. Se spunea ca acest patron al dragostei, cu infatisare de flacau iubaret, ar umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui.  

SFANTUL VALENTIN. Dragobetele e frumos, dar cum ramane cu Sfantul Valentin, cel care in ultimii ani a pus stapanire cel putin pe mintile orasenilor? "In anii din urma, Dragobetele romanesc este concurat de Sfantul Valentin", ne spune profesorul Ion Ghinoiu. Cine va iesi invingator? Probabil cel care poarta numele dragostei, Dragobetele, reprezentare mitica autoh-tona, intim legata de ritmurile naturii, de infloritul florilor si de imperecherea pasarilor. Obiceiul atestat etnografic pe un intins teritoriu este inca viu in nordul si vestul Olteniei. "Sfantul Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani pe trotuarele si prin pietele oraselor, a devenit un concurent de temut. Fara publicitatea zgomotoasa care, de cele mai multe ori, vulgarizeaza unul dintre cele mai frumoase sentimente si porniri sufletesti, dragostea tinerilor, Sfantul Valentin n-ar avea vreo sansa de izbanda."  

Din pacate, Dragobetele este o sarbatoare de care romanii uita putin cate putin, si de cele mai multe ori, despre ea nu mai vorbesc decat batranii. Poate reusim sa o salvam?  

Articol realizat cu sprijinul profesorului Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti  

DRAGOBETII

"Sunt feciorii cuprinsi de fiorii dragostei, cat si mugurii culesi de fete de pe crengile copacilor si pusi la ureche precum ciresele in mai. Dragobetii se intreceau sa invarta fetele in brate. Se spunea ca Dragobetele ar umbla prin padure sa pedepseasca fetele care au lucrat in ziua lui." Ion Ghinoiu etnolog, despre Dragobete

 

 

 

Dragobetele nu este o sarbatoare traditionala in Delta Dunarii 

Dragobetele nu a reprezentat pentru fetele si flacaii din Dobrogea sau din Delta Dunarii o sarbatoare in sine, asa cum erau bunaoara Craciunul, Botezul Domnului sau Pastele. Asa cum era celebrata, sarbatoarea de Dragobete nu poate fi comparata nici macar cu sarbatori traditionale, satesti, precum Dragaica. Dragobetele era mai mult o zi mai deosebita, o ocazie mai speciala pentru tinerii care locuiau in satele din Delta si, in general, din Dobrogea. Aceasta sarbatoare a fost, insa, caracteristica doar romanilor, popoarele slave, turcii sau tatarii neavand nici un obicei similar, prin care sa invoce sau sa celebreze dragostea.  

Pentru ca Dobrogea nu a fost suficient de mult cercetata din punct de vedere etnografic, foarte multe dintre sarbatorile traditionale ale popoarelor care au trait in aceste regiuni fie nu s-au pastrat, fie nu au existat vreodata. Din studiile si cercetarile efectuate pana acum, se pare ca Dragobetele reprezenta doar un prilej de intalnire pentru cei tineri. Dupa ce, pe toata perioada iernii, conditiile grele de viata si lipsa serbarilor din fiecare duminica ii impiedicau sa se vada, barbatii tineri se intalneau cu alesele lor la inceputul primaverii.  

Tinerii romani isi luau prietenele si mergeau cu totii in padurile sau poienile de la marginea satelor unde cantau, jucau sau invocau anumite spirite. Nu foloseau costumele de sarbatoare si nu tineau un ritual stabilit dinainte perpetuat de la an la an. "Petrecerea" dura cateva ore, timp in care se rosteau poezii, snoave sau alte povestiri specifice lumii satului, dupa care tinerii plecau la casele lor.  

In zilele noastre, sarbatoarea Dragobetelui este influentata, intr-o pondere foarte mare, de modul in care Ziua indragostitilor este sarbatorita la orase. (Alexandru Nastase)