Veste, poveste (28). Proba ouălor la prezidențiabili

De peste tot sar ca popcorn-ul candidaţi la preşedinţie. Ne trag de mânecă să-i votăm. Ne bagă sub nas acelaşi discurs şleampăt, plimbat din gură în gură, cu mici diferenţe de topică şi de ton, cu aerul că au scos ei din mintea lor ceva nemaivăzut, leacul pentru bolile ţării. Unde să ne mai ascundem de invazia asta, de insistenţa lor de ţânţari de baltă?
Nu au altă treabă pe lume, vor să ne fie preşedinţi. Ce-i mână în lupta asta?

Sunt o mie de motive. Aceleaşi la toţi, îmbrăcate cam în aceleaşi cuvinte şi răsucite pe alte gesturi, aceiaşi paşi de dans la toţi, nici măcar mai la stânga sau mai la dreapta, ci o ţopăială pe loc, cu strigături ideologice. Au toţi aceleaşi motive şi tuturor le lipseşte unul, esenţialul: să fie făcuţi pentru asta. Făcuţi, zic, nu născuţi. Adică formaţi, crescuţi de mici pentru misiunea asta.

Am răsfoit de curând un volum de corespondenţă a Brătienilor. Pia Brătianu, „bunica României Mari“, le scria băieţilor ei, aflaţi la studii la Paris, să se pregătească temeinic, fiindcă ţara are nevoie de dânşii. „Voi trebuie să vă ocupaţi de politică; este o astfel de lipsă de oameni cum se cade cari să lucreze cu inimă, că n-o să se poată să vă sustrageţi. Prin urmare, pregătiţi-vă să fiţi oameni, fiindcă aveţi mult de făcut”. Ionel, Constantin, Vintilă Brătianu au fost crescuţi de mici pentru a-şi servi ţara. Acesta era scopul vieţii lor, misiunea lor pe pământ. Au fost educaţi în cultul disciplinei, muncii şi onoarei. „Onoarea nu va să zică numai a nu fura bani, ci şi a fi corect în toate”, le spunea mama lor. Au fost învăţaţi să creadă în Dumnezeu, în ţară, în familie, în cinste şi în sacrificiu. Toţi au dovedit că era o credinţă adevărată, nu mimată.

Şi acum puneţi etalonul acestor calităţi pe fiecare candidat la preşedinţie, din 1990 până azi, şi vedeţi care dintre ei trece. Da, vor trece toţi, ca ouăle mici, prea mici toţi pentru valori atât de mari.

Ştie Elena Udrea ce e munca? Nu cea făcută de ochii lumii la televizor, cu andreaua şi cu mopul, ci munca asiduă şi cu rost, din care să rămână ceva. Să ne arate cartea ei de muncă, aşa cum cerea deunăzi Cătălin Tolontan.

Profesorii lui Ponta au spus că a plagiat. Ştie Ponta ce e cinstea? Dar onoarea?

Pe Tăriceanu, urmaş politic al Brătienilor, îl provocăm să ne vorbească despre familie. Măcar despre una dintre ele. Şi despre cum, când nu-ţi place ceva, rupi partidul şi-i faci ba o aripă tânără, ba o coadă aristocrată, ba o halipă reformatoare.

Predoiu e milionar în euro şi din când în când liberal. Şi-a vândut el asemenea bătrânului Brătianu ceva din avere ca să reprezinte pe banii lui interesele României? Eu vreau un preşedinte care să şi sărăcească pentru ţară, dacă este nevoie, nu să-şi umfle conturile şi să adune moşii. Unul cu spiritul sacrificiului. Asta ţi se cere când te pui în fruntea tuturor şi asta nu văd la niciunul. Dacă nu ai acest spirit inoculat de mic în suflet, nu eşti altceva decât un birjar angajat să mă ducă de ici şi până colo, pe un pol, la înţelegere. Fără viziune, fără vocaţie.
Dar cine să fi crescut conducători? Generaţia care l-a împuşcat pe Antonescu şi l-a alungat pe Rege, sau cea care l-a sacrificat de Crăciun pe Ceauşescu?

Milionar e şi Viorel Cataramă. A ieşit de după dormeză, a dat o tură de control, apoi a închinat steagul, i l-a predat lui Predoiu. Ce probă de bărbăţie şi de perseverenţă!
Klaus Iohannis ar trebui să înveţe lecţia Piei Brătianu: că onoarea nu înseamnă numai a nu fura bani, sanchi!, ci şi a fi corect în toate. Să acceadă corect la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, nu călcând pe regulamente şi sărind pe trambulina derogărilor, să-şi cumpere corect casele – acuşi cartierul! ‒, să-şi ia în mod corect limuzină, nu s-o primească de la sponsori interesaţi, să fie corect cu noi, alegătorii, când ne spune cum s-a îmbogăţit din meditaţii.

Iar doamna Macovei-Mandela ar trebui şi dumneai să arunce o privire în trecut, să înveţe de la înaintaşii noştri că a-ţi iubi ţara nu înseamnă să o ponegreşti peste tot în străinătate. Şi în primul rând să-şi repare odată ţevile alea acasă, că şi-a inundat vecinii. Cum să vii la preşedinţie cu ţevile sparte? Ne bagă la apă pe toţi! Să fii gospodar la tine acasă, pe urmă la preşedinţie!

Cine mai e pe listă? Continuaţi singuri exerciţiul: candidaţii, calităţile. Întrebaţi-i de credinţă, fiindcă nu suntem un neam fără Dumnezeu. Întrebaţi-i şi de cultură, căci noi ne temem de oamenii care au citit o singură carte.

Când va apărea un candidat cu calităţile astea, măcar cu mare parte din ele, dacă nu cu toate, nu va umbla ca şarlatanul după voturile noastre, ci ne vom duce noi la el să-l rugăm să ne fie preşedinte. Dar sistemul e făcut în aşa fel încât valorile nu răzbesc deasupra. Ne place mâlul, nu apa limpede. Şi totul e o comedie proastă la care hăhăim bătându-ne pe burtă, deşi ştim că la sfârşit vom fi tăiaţi cu drujba. În realitate, nu în film.

Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1,  Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă aşteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21. 21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură
25. Inundaţie la români
26. Pentru libertatea presei
27, Tristă poveste a geniului la români