Olteanu (BNR): România nu a început încă pregătirea trecerii la euro. Dacă începem, durează şapte-zece ani
Paul McCartney va face parte din distribuţia filmului ”Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”
Gimnasta Cătălina Ponor s-a calificat de pe primul loc în finală la bârnă, la World Challenge Cup de la Doha
Primarul Onţanu s-a ocupat personal de autorizaţia pentru hotelul lui Gabriel Oprea de pe malul Lacului Tei - referat
Cristi Borcea făcea sport în penitenciar cu o bicicletă fitness şi primea vizite şi pachete peste program
Radovan Karadzic, condamnat la 40 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat de genocid la Srebrenica
Dosarul ”Loteria 2”. George Copos scapă de o nouă condamnare, după ce instastanţa a constatat că faptele s-au prescris
Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale
Noaptea Târziu se reunește pe scena Te cunosc de undeva, într-un moment desprins din basme. Emi: „Copilul meu interior este foarte, foarte fericit cu acest moment!”
Sâmbăta lui Lazăr (Moșii de Florii) sau Sâmbăta Morților. Puterea magică a plantelor se dezvăluie astăzi
O rază de lumină din tenebrele istoriei: omagiu lui Dinu C. Giurescu și moștenirii saleCiprian Demeter