Franţa: Un român, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare şi 1,3 milioane de euro amendă pentru transport de cocaină
Fermierii ar putea primi circa 70 - 80 de euro pe zi prin programul de acordare a voucherelor pentru formare profesională
Volkswagen a obţinut autorizaţia de a repara alte 2,6 milioane vehicule implicate în scandalul Dieselgate
Robert Turcescu a sesizat Instituţia Prefectului în privinţa unui consilier general! Ce s-a intamplat?
Penalităţi de 75 milioane lei firmei care se ocupă de construcţia autostrăzii Barcău-Borş şi notificare de reziliere a contractului
Loredana Groza, Cher, Tina Turner, Romica Puceanu și Christina Aguilera vin la “Te cunosc de undeva!”
Alegeri prezidențiale în Moldova - Episcopul Marchel le cere moldovenilor să voteze cu Dodon pentru că Maia Sandu este ”stearpă”
Te cunosc de undeva. Misha cântă pentru prima dată muzică lăutărească: “Soțul meu, surprins, abia așteaptă să mă vadă”
Jurnalul Naţional îţi aduce de miercuri, 9 noiembrie, catalogul “Români care dezvoltă România”, la un preţ special: 7,9 lei
Cioloş: Dacă e populistă şi fără surse de finanţare, orice lege va fi atacată la Curtea Constituţională
Dosarul de corupţie al primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, se întoarce la Tribunalul Bucureşti
Marile companii petroliere promit un miliard de dolari pentru tehnologii care să combată încălzirea globală
SUA: Oficiali ai serviciilor de informaţii avertizează asupra unor potenţiale atacuri ale Al Qaida în timpul alegerilor
Te cunosc de undeva. Un celebru compozitor e invitat sa cante, in premiera, alaturi de Florin Ristei si trupa sa! "Invitatia m-a surprins"