O aventura patimasa

 

Destinul marilor indragostiti, asa cum este el infatisat de eresuri, a stat mai mereu sub semnul neimplinirii.  

Zburatorul si frumoasa pamanteanca, Orfeu si Euridice, Tristan si Isolda s-au regasit doar pentru a se pierde din nou.
 

 

E numele unui dor caruia toti i-am cazut prada, fara sa fim avertizati, fara sa avem timp sa intelegem ce se intampla cu noi, fara sa-l putem pe deplin defini.
Si chiar daca umanitatea i-a inchinat cele mai frumoase reprezentari, chiar daca rauri de cerneala au curs si a fost infatisata in fel si chip, Iubirea a ramas un mister al existentei noastre. Fie ca a fost Cupidon, Eros, Dumnezeu Insusi, modernul Sfant Valentin sau Dragobetele stravechi al romanilor, cel care primeste inchinaciunea unui suflet ingenuncheat sau inaltat de sentimentul magic, zeul care ocroteste Iubirea a primit cele mai marete canturi de slava.  

VISARE. Infatisat in credintele populare romanesti ca o fiinta supranaturala, un zmeu sau o naluca intrand noaptea pe hornul caselor, Zburatorul aparea in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul. Iubirea pe care el le-o trezea in suflet era ca un blestem de care nu puteau scapa si nici nu se puteau pazi. Pasiunea nascuta intre zeu si pamanteanca, doua fiinte care apartin unor lumi diferite, se implineste doar intr-o lume ireala, in vise. Este locul in care distanta dintre ei se comprima si iubirea se consuma. Si nici unuia nu-i sta in putere sa alunge durerea de dincolo de universul viselor, caci el nu poate deveni asemeni ei, iar ea stie ca nu poate ravni la slavi pe care nu le va atinge niciodata.  

INFERN. Iubirea patimasa l-a impins si pe Orfeu, vestitul trubadur al grecilor antici, sa-si infrunte conditia pentru a-si smulge sotia din lumea umbrelor. Dragostea a infaptuit marea exceptie: a biruit orizonturile intunecate ale taramului unde sufletele pacatosilor sunt chinuite. Zeii s-au indurat la sunetele minunate ale lirei sale si i-au redat iubita. Mistuit de dor, Orfeu a incalcat regulile si a privit inapoi spre Euridice inainte de a iesi din Hades. Ea se pierde resemnata in intuneric, facandu-i semn de adio. Caci de ce s-ar fi putut plange decat c-o iubise? Orfeu a pierdut-o a doua oara si pentru totdeauna. Si-a incercat din nou sansa, dar portile Tartarului au ramas inchise la vaietul strunelor sale. Miracolul s-a savarsit o singura data, irepetabil. Dulcea imagine a iubitei nu i-a mai fost alaturi decat prin glasul sfasietor al harfei sale, razvratit de o neresemnata dorinta. Canta un vis pierdut pe care candva l-a tinut de mana...  

In mitul celtic al lui Tristan si al Isoldei, indragostitii au baut din potir licoarea magica, bautura iubirii care i-a inlantuit pana la moarte. Fortata sa se casatoreasca cu altul, Isolda devine amanta, urmand o singura lege: a pasiunii mistuitoare ce o impinge in bratele iubitului. Bautura vrajita ii desface de toate pacatele si ii tine legati, chiar daca erau constienti ca nu erau destinati unul celuilalt si ca iubirea lor era interzisa. Alungat de rege, Tristan moare cu inima franta si cu numele iubitei pe buze.  

VRAJA. Si zeii, si muritorii de rand ii cad prada. Cel care iubeste este vrajit si gata oricand sa fie mantuit sau distrus. Phoebus, un zeu atins de sageata manioasa a lui Eros, se indragosteste de Daphne, o nimfa. Ea "fuge de cuvatul iubita" in ascunzisul codrilor, rugandu-se sa-i fie preschimbat chipul pentru a scapa de iubirea desarta a zeului. Se transforma intr-un dafin, dar Phoebus si-asa o iubeste, sarutand si imbratisand lemnul. Echo, o nimfa si ea, aprinsa de dorul lui Narcis, indragostit de propriu-i chip, se pierde in vazduh ucisa de iubirea-i respinsa. Toti o aud, numai un sunet a mai ramas din ea: ecoul.