Donald Trump a ajuns la Washington pentru a da tonul festivităţilor legate de învestirea sa la Casa Albă
Sondaj: Aproape jumătate dintre americani cred că Obama a fost un preşedinte 'remarcabil' sau 'peste medie'
VIDEO. Joe Biden în lacrimi! A primit cea mai înaltă distincție civilă a SUA din partea lui Barack Obama
Obama se simte "foarte încurajat" după întrevederea cu Trump şi îi doreşte acestuia succes, pentru binele SUA
Hillary Clinton are penumonie! Candidata democrată la Casa Albă îşi anulează deplasările prevăzute luni şi marţi
Dacian Cioloş, după întrevederea cu vicepreşedintele american Joseph Biden: Am obţinut sprijinul SUA, la summitul NATO, pentru întărirea cooperării militare la Marea Neagră
Casa Albă: Nu există nicio scuză pentru lovitura aeriană asupra unei tabere de refugiaţi în Siria, soldata cu aproape 30 de morti!
Familia Obama, în pericol! Ce a vrut să fure fiul lui John F. Kennedy şi al lui Marilyn Monroe din Casa Albă
Ultimul refugiu al binelui: de ce averile sunt temporare, iar ruina unui popor este păcatul eternCiprian Demeter