Ministrul Educaţiei a modificat Regulamentul privind atestarea diplomelor. Componenţa CNATDCU va fi schimbată. Vezi Ordinul publicat azi în Monitorul Oficial
VIDEO: Momentul în care un milionar se sinucide în sala de tribunal după ce judecătorii l-au găsit vinovat
Maramureş: Doi poliţişti au murit şi un altul a fost rănit după ce maşina de intervenţie a intrat într-un TIR
Ponta a plagiat - verdictul Consiliului de Atestare a Titlurilor. Ministrul Pop: CNATDCU nu are competenţa necesară pentru a da un astfel de rezultat
Ponta, la Bruxelles: România nu va avea fonduri europene reduse, dar ţine de noi creştem gradul de absorbţie (VIDEO)
"ADN-ul Basarabilor". Vlaicu Vodă a fost deshumat, pentru a i se stabili originea. Urmează şi alţi domnitori
CULMEA ELIBERĂRII DIN PUŞCĂRIE: un secretar de stat cere eliberarea predecesorului, ca să-l ajute CU GUVERNAREA
Un tribunal german a decis că circumcizia minorilor, chiar şi din raţiuni religioase, înseamnă vătămare corporală
Autostrada Bucureşti – Ploieşti mai stă o lună. Penalizările pentru întârzieri au ajuns la 14 milioane de lei
FOTO. APARIŢIE MISTERIOASĂ peste noapte într-un lan de grâu din Anglia. "ESTE ÎNFRICOSĂTOR", declaraţia fotografului
Bill Gates recunoaște relații extraconjugale cu o doctoriță de la Harvard și o cercetătoare din domeniul nuclear din Rusia. Dezvăluiri explozive din audierea despre Epstein
Bursa de Spectacole de la Sibiu – ajunsă la a 30-a ediție – se bucură de participarea a peste 250 de profesioniști din 45 de țări