Şeful SRI: "Şeicul Omar Bakri, cel care a declarat că ţara noastră e o ţintă legitimă pentru atacuri teroriste, a încercat să vină în România"
Ura italienilor creşte. "Dacă îmi pică în mâini un român bastard îl fac să plătească pentru toţi" (VIDEO)
Conspiraţie generală: prin porumbul modificat genetic vor să ne extermine. Ai lu' moromete consideră că nici la ţară nu se mai mănâncă sănătos
Top Chef se pregăteşte de start. Filmările pentru cel mai tăios show de cooking au luat startul în acest weekend
Seceta afectează producţia de energie. Borza: Hidroelectrica va înregistra în acest an pierderi de 100 milioane euro
Cum a încercat Bogdan Drăgoi să-şi bage casa la apă. Fostul şef de la finanţe, prins cu zerouri în plus şi metri pătraţi în minus
42.000 de ore suplimentare la TVR, în luna mai, când deja se difuzau reluări. Iată masurile luate de noua conducere
Crin Antonescu la Antena 3: Probabilitatea ca doamna Kovesi să conducă DNA este foarte mare. Nu-l înţeleg pe Ponta
Mariana Gheorghe (OMV): Zăcământul de gaze din Marea Neagră ar putea asigura independenţa energetică a României
Administratorul judiciar al Hidroelectrica: Cel mai deştept băiat dintre băieţii deştepţi a fost chiar statul român