Veste, poveste (25). Inundaţie la români

L-am întrebat pe moş Costache cum de s-a căţărat atât de iute în podul şurii când a auzit că vine potopul. N-a ştiut să spună cum. S-a urcat şi gata. Dumnezeu l-a dus în pod, parcă l-a luat de ceafă ca pe căţel şi l-a suit acolo dintr-o mişcare. Că dacă încerca singur, cu şalele lui betege, nu putea.
A stat o zi şi o noapte pe coama şurii până au venit militarii de la pichet  să-l dea jos. Dar n-a vrut să plece.
- Unde să mă duc, bre? Că asta e casa mea.
- Păi numai acoperişul se mai vede din ea, tataie.
- Tot e ceva, le-a zis moşul. Eu aici o  să stau, pe grajd. De năruit, nu se năruie, că e de lemn, din lodbe zdravene, nu de chirpici, nu se moaie ca turta în gură.
Au tras de el, dar nu s-a dat dus. Până la urmă i-au pus ceva de mâncare într-o traistă şi l-au lăsat acolo, în vârful şurii, ca pe cocostârc. Parcă poţi să te pui cu nebunul? Era un moş din ăla chisat, încăpăţânat, tot timpul în răspăr cu toţi; nu se înţelegea nimeni cu el.

Şi acum iată-l pe moş Costache în redacţia noastră, la Botoşani. La vreo două săptămâni de la inundaţie. Să-l ajutăm la un proces.
- O zi şi o noapte am stat acolo. Am zis că dacă e să mor, să mor în ograda mea. Înecăciunea lumii! Gobăi, vacă, porc, tot am pierdut! Căsuţa s-a topit, s-a dus. Ducă-se! Că n-o luam cu mine-n pământ. Dar grajdul s-a ţinut. Mai scădea oleacă apăraia,  coboram şi eu mai jos. Pe la a treia zi era de-amu apa iac-aşa, mai sus de genunchi. Şi cum stăteam eu şi mă uitam când la cer, când în ogradă, că tot aceea se vedea, ţuşti! sare în sus un peşte chiar de lângă stogul de strujeni. Să vezi că s-a umflat Prutul, zic, a venit în sat cu peşte cu tot! Iau undiţa de sub streaşină, bag o bobiţă de pâine şi haşti!, trag afară un caras. Taman atunci a apărut miliţianul.
- Poliţist îi zice acum.
- Tot miliţian! Umbla pe uliţă cu cizme din acelea pescăreşti, până la şold. Cu carneţelul în mână. Cică făcea inventarul la pagube. Numai pe vale a pălit apa, la noi. Ăia din sus, dinspre pădure, n-au avut nimica. Dar tot cărau noaptea apă cu căldările şi udau pereţii ca să spună că au fost şi ei sinistraţi, să ia ajutoare. Cum m-a văzut, s-a şi luat de mine, că mereu face aşa, de când a venit la noi în sat. Nu-i place de mine. Dar nici eu nu-l las, i-o întorc de fiecare dată. Mai trăieşti, boşorogule? Du-te la dracu’, i-am zis. Şi mi-am văzut de peştele meu.
-  Ultraj, sau ce?
- Nu, că eu numai aşa vorbesc cu dânsul, dă-l dracului. Nu mai taie el amendă pentru vorbe, că tot aşa vorbeşte şi el cu mine. De pe timpul lui Ceuşescu mă urmărea peste tot să mi-o coacă cumva. S-a luat de mine că de ce prind peşte.
- Păi erai în ograda matale!
- Cum să nu? Dar, zice, e peştele tău, ghiujule? E peştele statului, din Prut. Şi ce, l-am adus eu la mine-n ogradă? Nu, zice nenorocitul, dar e echivalent cu ceva când găseşti pe jos şi nu e al tău şi trebuie să-l predai la poliţie. Echivalent, auzi, cum mă ia el pe mine! Na, vină şi ia tu peştele din ogradă, futu-ţi echivalentul măt-tii, ţi-l predau pe tot. El: râzi de mine? Lumea urla de necaz, el n-avea altă treabă decât să se ţină de curul meu. Mi-a dat amendă, domnilor! Pe asta vreau amu s-o anulez la tribunal.
- Pentru ce? Că ai pescuit în curtea matale?
- Excat!
- Stai liniştit, nu cred că are vreun temei legal.
- Are. Cică am pescuit în prohibiţie.
- ?
- Da. A zis că în lege nu scrie unde să nu pescuieşti, în ogradă sau la Prut. Zice că nu e voie să pescuieşti de la data de până la data de. Şi m-a ars! Cică să zic mersi că nu mi-a făcut dosar penal pentru braconaj.
N-am scris atunci un articol, că mai era o săptămână până apărea ziarul, iar la moşu’ ardea. I-am găsit un avocet, un prieten, să-l scoată din necaz. În momente de astea oamenii trebuie să se ajute între ei. Te pui cu inundaţiile?


Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1,  Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă așteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21. 21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură

Citește pe Antena3.ro

Anamaria Prodan, în lacrimi după moartea nașului ei, Silviu Prigoană: „Trebuia să ne întâlnim sâmbătă, la masă”