x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Veste, poveste (27). Tristă poveste a geniului la români

Veste, poveste (27). Tristă poveste a geniului la români

de Viorel Ilişoi    |    18 Aug 2014   •   18:00
Veste, poveste (27). Tristă poveste a geniului la români

Îmi mărturisesc cu umilinţă ignoranţa: ştiam, vag, că Grigore T. Popa a fost un savant în domeniul medicinii, unul destul de important, de vreme ce Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi îi poartă numele. Dar n-am trecut pe lângă atâtea spitale din Bucureşti al căror nume nu îmi spune nimic? Aş fi putut măcar să răsfoiesc internetul, atât de la îndemână, să aflu mai mult. Dar curiozitatea nu vine niciodată pe un teren arid, trebuie să fie ceva acolo, o minimă substanţă din care să se işte, sau o întâmplare. Şi cum în şcoală n-am învăţat nimic despre Grigore T. Popa, ochiul dinăuntru a stat închis în faţa acestui nume. Nu ştiam că nici n-aveam cum să învăţ la şcoală despre el. Era proscris! Noroc de întâmplare.

Anul trecut, ajungând la UMF Iaşi pentru un reportaj, am primit două cărţi, scoase de Universitate, cu publicistica lui Grigore T. Popa. Două volume consistente, tipărite frumos. Le-am răsfoit în tren, în drum spre Bucureşti, şi le-am pus deoparte, lângă, vai!, atâtea alte cărţi ce îşi aşteaptă rândul la citit. Atunci l-am descoperit pe Grigore T. Popa. A fost ca o revelaţie! Zilele acestea, ajungând în bibliotecă să mă documentez despre revista interbelică “Însemnări ieşene”, l-am reîntâlnit ca pe unul dintre fondatorii publicaţiei. M-am aruncat femelic asupra publicisticii lui. Apoi, din aproape în aproape, am descoperit un personaj fabulos.

Ca publicist, Grigore T. Popa te cucereşte de la primele rânduri, oricare articol s-ar nimeri să-l citeşti întâi. Obişnuit din laborator să scruteze lumea cu microscopul şi să pună pe hârtie, precis şi cu har, tot ce vedea, articolele lui sunt gândite şi scrise cu metodă, limpezi ca oglinda. Într-o imbă română bună şi frumoasă, de adevărat scriitor, cu un simţ al observaţiei ca la cercetători, cu un simţ al implicării ca la oamenii chemaţi de destin să facă ceva pentru ceilalţi, totul izvorând dintr-o inteligenţă superioară, a geniului, şi nutrindu-se dintr-o cultură enciclopedică, în linia lui Cantemir: medicină, sociologie, psihologie, drept, filozofie, matematică, politologie, istorie, literatură. Nu te mai saturi citindu-i articolele, fie că analizează învăţământul românesc, lumea satului în destrămare sau organizarea urbanistică, fie că vorbesc despre o descoperire endocrinologică, despre teza de doctorat a unui preot, despre creierul uman, despre relaţia omului cu Dumnezeu sau cu istoria.

Apoi i-am descoperit statura ştiinţifică uriaşă. Cu adevărat un savant de renume mondial, aş putea spune, dacă formula asta n-ar fi demonizată de alipirea ei la numele sinistrei Elena Ceauşescu. Apoi statura morală. A fost un om drept şi curajos. Când prietenul lui, Sadoveanu, trecea cu armele şi bagaje la comunişti, dar şi atâţia alţii, el era prigonit pentru credinţa lui în Patrie, în libertate şi în Dumnezeu, afirmată printr-un discurs istoric în aula Academiei, în 1947. De la asta i s-a tras şi moartea, după ce a fost hăituit ca un tâlhar prin toată ţara.

Dacă ar fi avut în mâini o spadă, asemenea domnitorilor noştri sanctificaţi, azi l-am fi regăsit în rândurile sfinţilor ortodocşi. Nu îndrăznim să aşezăm pe icoane sfinţi cu microscopul în mâini. Dar asta este altă poveste, tristă, a sfinţilor şi a geniilor la români.
Căutaţi-l. Vă va cutremura şi-l veţi iubi!

Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1,  Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă aşteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21.
21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură
25. Inundaţie la români
26. Pentru libertatea presei

×