Trei angajaţi ai clubului Chelsea, suspendaţi după ce au rupt un mâner al trofeului Ligii Campionilor
Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a mărturisit torturile la care a fost suspusă în timpul dictaturii militare
Autorităţile din Arizona anunţă o arestare răsunătoare: au reţinut o imigrantă ilegală în vârstă de...6 ani!
VIDEO: Un fost profesor şi consilier al lui Barack Obama îi îndeamnă pe americani să voteze împotriva lui
Cimitirul din adâncuri: Un submarin britanic din Primul Război Mondial, descoperit în largul coastelor Turciei
Cutremur puternic în largul Japoniei, la 140 de kilometri de oraşul Sendai. Nu s-a emis alertă de tsunami
Hollande obţine majoritatea absolută pentru a-şi putea aplica programul şi a înfrunta criza în Franţa
Viitorul european al Greciei s-a jucat la urne. Dreapta proeuropeană ar putea forma Guvern cu socialiştii
Alegerile din Grecia, economia şi Campionatul European. Se anunţă un meci pe viaţă şi pe moarte cu Germania, în sferturi
Suntem cu toţii evrei greci! Scrisoare-avertisment a unor intelectuali europeni, privind intrarea partidului neo-nazist în Parlamentul elen, dar şi renaşterea ideologiei naziste în Europa