Gheorghe Zamfir: "Noi nu mai avem muzică. Ce credem noi că facem la Sala Palatului, cu jazz-ul sau cu rock-ul, e o glumă proastă"
(VIDEO) Mărturia unui muncitor român din Algeria: "Au început să-i împuște pe cei de la poartă, care păzeau complexul"
Adrian Năstase, pe blog: Super-imunitatea parlamentarilor a dispărut în urmă cu 10 ani. A rămas doar super-imunitatea Preşedintelui
PERCHEZIŢII LA CSM. Ţinta procurorilor DNA: unul dintre judecătorii care a cerut demisia Oanei Hăineală din funcţia de preşedinte al CSM
Procurorul mituit cu un teren de 170.000 de euro şi o excursie la Las Vegas va fi cercetat în libertate
Motivarea deciziei în Dosarul Transferurilor: Fraţii Becali, iniţiatori şi beneficiari, Borcea, contribuţie prin funcţie
Ilie Ilaşcu, printre chiriaşii RA-APPS care vor fi evacuaţi. Fostul deţinut spune că se va muta înapoi în Tiraspol
Cererea lui Adrian Năstase, de preschimbare a termenului judecării eliberării condiţionate, RESPINSĂ a doua oară
Primăria sectorului 2: Copacul căzut în zona Spitalului Colentina "părea sănătos şi nu necesita tăierea"
La un pas de tragedie: Un copac a căzut peste opt maşini aflate în mers sau parcate pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Trei stâlpi au căzut în sectorul 5
România sare în ajutorul Venezuelei: O aeronavă C-17 Globemaster a decolat de la Otopeni cu tone de ajutoare umanitare
Măștile puterii și securocrația de afaceri: de ce a rămas România o corabie fără căpitan?Ciprian Demeter