Cod portocaliu de viscol şi ninsori pentru Bucureşti şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, valabil până miercuri! Alte 17 judeţe sunt sub cod galben
Judeţul Vrancea, paralizat de zăpadă. Punctele de trecere a frontierei din sud, Giurgiu, Bechet, Calafat şi Negru Vodă vor fi închise. Vezi lista drumurilor cu circulaţie închisă la acestă oră
Ban Ki-moon: Dublul veto rus şi chinez la rezoluţia ONU privind Siria "reduce rolul Naţiunilor Unite"
Fenomenul "freezing rain" în Bucureşti. Directorul ANM: Ploaia îngheţată, prezentă în zone mai extinse decât se estimase iniţial
Două sate din Călăraşi, izolate de două zile după ce toate drumurile de acces au fost acoperite cu zăpadă
Autostrada Soarelui, deschisă pe tronsonul Lehliu-Cernavodă. Urmăreşte starea actualizată a drumurilor în timp real
Ioan Oltean, secretar-general PDL: Cei care urlă sunt neputincioşii, slăbănogii, handicapaţii psihic. Vezi la cine se referă (VIDEO)
Eurostat: România, pe locul cinci între statele UE la numărul omorurilor în perioada 2006-2009. Spargerile au crescut cu 20% în aceeaşi perioadă
De ce francezii își vopsesc ferestrele cu cretă albă în timpul caniculei. Trucul ieftin care poate răci locuința fără aer condiționat