Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă cer iertare! Am ţinut în sufletul meu, timp de aproape 20 de ani, scurta mea relaţie cu Serviciul Român de Informaţii. Simt că nu mai pot duce această greutate, simt că mă usuc pe dinăuntru, că mor. Am fost un fariseu! Vreau acum să mă spovedesc, să vin la dreapta dumneavoastră judecată.
N-am mai spus nimănui până azi pentru că s-a scris în ziare la vremea respectivă, aşa că ce rost mai avea? Dar asta nu mă opreşte să mă spovedesc. Sper să nu fiu ridicol. Bunăoară, unul dintre cei mai importanţi ziarişti români s-a spovedit şi el, recent, recunoscând că a fost ofiţer sub acoperire al unui serviciu secret, când toată lumea ştia asta! Şi n-a părut ridicol, toţi l-au luat în serios. De ce nu şi pe mine?
Deci, dragii mei cititori...
Rândul alb de mai sus este o pauză de şters ochii. Sufletul meu vrea să dea afară viermele fariseismului. Şi doare până la lacrimi. Fiindcă mi-e sufletul gros la coajă. Altfel n-ar fi putut ţine atâta timp în el falsul secret.
În 1995 – o, apuse vremuri ale tinereţii mele!... dar nu despre asta vreau să mărturisesc – eram redactor la revista “Timpul”, din Iaşi. Într-o zi m-a sunat un fost coleg de redacţie, despre care de mult nu mai ştiam nimic. Voia să-mi spună ceva – n-a zis la telefon ce. Ne-am întâlnit la o cofetărie din Piaţa Unirii, unde se putea bea şi coniac.
M-a luat pe departe, pe după gard, că cum, că ce, că care mai e treaba pe la “Timpul”.
– Public, zic, interviuri cu scriitori.
– Mai mergi prin Basarabia?
– Sigur. Pentru că şi acolo sunt scriitori. În plus, revista se tipăreşte la Chişinău.
A cerut cu degetul încă un coniac pentru mine (se asigura că voi avea tăria de a primi o destăinuire şocantă) şi mi-a şoptit că este ofiţer SRI. (De asta dispăruse din oraş: noi îl credeam plecat din ţară, dar el era la şpioni, se şcolea!).
– Foarte bine, e nevoie de tineri ca tine în serviciile secrete, gata cu securiştii ăia îmbâcsiţi.
A zâmbit, mi-a mai comandat un rând. El bea numai suc. Era în misiune. Mi-a ţinut un curs intensiv de spionaj şi contraspionaj, cu ăia răi şi cu ăia buni. Pe scurt, KGB-ul lucra şi pe stânga şi pe dreapta Prutului, iar noi trebuia să parăm loviturile. Apoi mi-a gâdilat organul patriotismului până a simţit că e tare ca parul.
– Şi cum e cu Basarabia? O mai iubeşti?
– Din tătă adâncă inima mé!
– Şi ce-ai fi dispus să faci pentru ea?
– Uite, ridic acest pahar pentru Basarabia, în cinstea ei.
– Nţ! Hai că poţi mai mult.
– O jumătate o duc fără probleme!
– Nu asta am vrut să spun...
Mi-a lăudat simţul de observaţie, puterea de sinteză, a mai dat un coniac, m-a făcut să mă simt bine, important. Şi patriot! Mi-a băgat în cap că patria are nevoie de mine. Mergeam aproape săptămânal în Basarabia, mă întâlneam cu scriitori, cu ziarişti... N-aş vrea eu, la întoarcere, să-i povestesc lui, tot aşa, la un coniac...
– De ce doar unul?
... Tot aşa, la o masă, să-i povestesc ce-a mai zis Dumitru Matcovschi despre una, despre alta, ce mai crede Valeriu Matei, ce părere are Grigore Vieru, ce zic politicienii cu care vorbesc, popii, ziariştii, oamenii simpli... Şi dacă mai am spaţiu în memorie, pot să-i mai spun câte ceva şi de prin redacţia “Timpul”, poate şi de pe la scriitorii din România, “dar în principal din Basarabia, pentru că trebuie să contracarăm acţiunile KGB-ului”.
N-am zis, pe loc, nici da, nici nu. Am cerut un timp de gândire.
M-am dus săgeată la redacţie, i-am relatat totul lui Liviu Antonesei. Era directorul revistei, era şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Avea, în plus, experienţă cu securiştii ăştia – mai vechi sau mai noi. I-am spus că n-am de gând să intru în povestea asta.
– Bine, a zis Antonesei, tăcem şi aşteptăm următoarea mişcare a SRI-ului.
A doua oară ne-am întâlnit la un restaurant şi din nou m-am bucurat fără scrupule de dărnicia statului român. Dacă voiam ceva, agentul secret făcea semn cu degetul şi aveam totul. La sfârşit a cerut nota de plată pentru decont.
Nici la a doua întâlnire nu i-am dat un răspuns. Şi nici la a treia. A început să dea semne de nerăbdare. Băgase de seamă că îmi plăcea să mănânc şi să beau pe banii statului. Mărturisesc, îmi cam plăcea. Şi cer iertare acum pentru asta. Am supt ca un tăun din vinele bugetului! M-am folosit de Basarabia ca să mănânc un cotlet... hai două... plus coniacele... prăjituri... Of! Mi-e ruşine de fapta mea. Scuipaţi-mă, loviţi-mă cu pietre, dar nu mă alungaţi din presă! Am fost necinstit, dar de-acum înainte voi fi un ziarist onest!
Atunci ofiţerul a început să mă preseze să mă decid mai repede: ori, ori! De-acum nici nu mă mai chema la cârciumă, ci în parc, ca şi cum ar fi fost şi el tot el un simplu ziarist, parcă ar fi înţărcat bălaia spionajului. S-o fi observat la contabilitate ce greu mi se învârtoşează patriotismul?
I-am zis ce hotărâsem chiar de la prima întâlnire să-i spun:
– Băi, lasă-mă dracului în pace, tu chiar ai crezut că o să devin turnătorul tău? Aşa mă ştii tu pe mine? Eu îmi iubesc ţara, dar nu vreau să-mi torn prietenii. Asta e muncă de curvă, ce-mi ceri: să culeg cu urechea de la iei şi să dau cu ciocul la tine. Dă-mi o treabă de bărbat, să-i pun o bombă sub birou lui Snegur când îi iau interviu, pac! apăs pe declanşator când ajung în vamă, să fotografiez un obiectiv strategic, să compromit o tânără agentă din tabăra adversă... Vreau să fiu James Bond, nu Cicciolina, amice!
Ah! Refuzul meu nu l-a descurajat. A continuat să mă sune, tot mai iritat. Nu ştiam cum să mai scap de el. Voia mort-copt să-mi pună patriotismul la treabă! Când obosea el, mă lua altul! (Acestuia n-o să-i spun numele din motive de... Din anumite motive, să zicem.) Jucau cumva rolul spionului bun şi a spionului rău, ca poliţiştii din filme. Voiau să-mi frângă voinţa!
Într-o zi, mergând la Bucureşti pentru câteva interviuri, m-au atacat de patru indivizi în parcul Gării de Nord. Tipi solizi, toţi cu bocanci la fel – atât am apucat să remarc. M-au orbit cu spray lacrimogen, n-am mai văzut nimic. Doi m-au ţinut, ceilalţi au dat cu pumnii şi cu picioarele. Nu mai mult de câteva secunde. Suficient să mă lase lat. Nicio lovitură la faţă. Numai după cap, în burtă şi la picioare. Scurt – şi i-am auzit depărtându-se în fugă.
– Ia-i nişte bani, ceva! – a strigat unul.
Un zdrahon s-a întors, a băgat mâna în buzunarul din dreapta de la pantaloni, cum eram căzut pe stânga, şi a fugit cu ce-a găsit, nişte mărunţiş, fără să caute mai departe. Banii şi actele erau în buzunarul de la piept. Bagajele au rămas pe lângă mine, neatinse.
Cineva a chemat poliţia de peste drum, din gară. N-au vrut cascaleţii să intervină, cică nu era în aria lor. Dar au sunat la Secţia 3, de pe Berthelot. S-a stabilit că a fost un jaf. Mi-au dat şi o hârtie la mână. Să mă şterg cu ea la decont.
L-am sunat pe Liviu Antonesei. A convocat repede o conferinţă de presă şi a dezvăluit totul, inclusiv numele ofiţerului SRI: Doru Macovei, fost ziarist. Sau ofiţer devenit, la ordin, ziarist. Că nici nu mai ştii care-s unii şi care-s alţii.
Iată, m-am spovedit, mă simt eliberat. Nu ştiţi cât de greu mi-a fost să ţin asta în mine atâta timp. Ar trebui să-mi plângeţi de milă. Dacă trebuie, mă duc la trezorerie şi depun contravaloarea acelor mese de protocol, ca să mă eliberez de tot. Numai să iau salariul!
Dacă Doamne fereşte acceptam? Dacă mă avansau de la turnător la fruntaş, caporal etc. şi ajungeam vreun ofiţer acoperit? E adevărat, ar fi venit banii peste mine din toate părţile, poate ajungeam şi la Eurovision, penetram mediile artistice europene... Dar mai bine nu, căci la schimb ar fi trebuit să-l pup zece ani în cur, tautologic, pe Băsescu. Or, mie îmi plac totuşi femeile.
Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1, Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă aşteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21. 21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură
25. Inundaţie la români
26. Pentru libertatea presei
27. Tristă poveste a geniului la români
28, Proba ouălor la prezidențiabili
29. Vreau să fiu un grup de cetăţeni!
30. Dragul meu judecător corupt
Citește pe Antena3.ro
