Guvernul nu ştie când trecem la euro. Programul de convergenţă 2013-2016 nu prevede o dată certă la care România va adopta euro
CEC Bank, interpelată în Senat. Directorul sucursalei Satu Mare a prejudiciat statul român cu un milion de euro. Conducerea băncii nu comentează
Modelul Cipru s-ar putea extinde în UE. Uniunea Europeană nu mai vrea să bage bani în bănci, ci să fie salvate de acţionari şi clienţi
Bank of Cyprus închide sucursala de la Bucureşti. ATM-urile băncii vor funcţiona iar retragerile de la bancomate nu sunt limitate în România
Cipru a obţinut 10 miliarde de euro de la UE. Preţul: restructurarea sistemului bancar şi taxarea cu 30%-40% a depozitelor peste 100.000 de euro
S-au scumpit legumele. Urmează pâinea. Conservele şi combustibilii se află în topul creşterilor de preţuri la alimente în februarie
Companiile prevăd creşteri salariale în 2013. Peste 55% dintre manageri spun că estimează majorări salariale de 5-10%, care să acopere inflaţia
Bugetul pe 2013 a fost adoptat. Ponta: ''Nu este un buget perfect, dar este cel mai bun pe care-l putem avea''
Chiria este mai mare decât rata la bancă. Preţul apartamentelor a scăzut de la începutul crizei cu 57%, iar chiriile cu maximum 18%
Banca centrală va analiza îngrijorările bancherilor legate de modificarea Codului de procedură civilă