Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu-i venea a crede: în faţa ei, pe plajă, stătea chiar el, marele actor. Întins pe şezlong, cu faţa acoperită de o carte. Nu-i vedea chipul, dar nu putea fi decât el. Părul castaniu întors de la ceafă într-un val invers, spre creştet, bărbia lată şi solidă ca o rindea ivindu-se din despicătura cărţii, trupul lung, puternic, nu chiar ca în fotografiile pe care i le ştia pixel cu pixel, ci învelit în horbota pielii încreţite, căci idolul ei ajunsese la aproape 80 de ani, pistruii, mâinile, genunchii, toate erau ale lui. Maestrul! – şopti fata sugrumată de emoţie. Şi făcu un pas mic spre el, atrasă de puterea lui misterioasă ori, cine ştie, împinsă, cu degetul ei diafan, de ultima briză a zilei.
Maestrul, parcă simţindu-i apropierea, îşi descoperi faţa şi se ridică într-un cot.
Da! Era chiar el! Marele actor!
Fata mai făcu un pas. Aproape că nu lăsa urme pe nisip, fiindcă nici nu păşea cum se păşeşte, ci pur şi simplu plutea. Simţea asta. Atât de aproape de dânsul! Şi doar ei doi pe fâşia aceea de plajă, amândoi înveliţi în foiţa de lumină roşiatică a asfinţitului!
Când fu la doi paşi, picioarele i se înmuiară de emoţie şi, fără putere, se lăsă într-un genunchi. Înălţă mâinile către el, ca în adoraţie, şopti:
– Maestre!
O spuse cu tot focul inimii. Simţi cum fierbinţeala cuvântului îi arde buzele.
Marele actor o privi încruntat. Soarele se îneca mut în mare şi îl orbea cu strălucirea lui finală. Lui i se păru că marea îi trimite, într-un gest de generozitate sau ca o răsplată pentru cariera lui prodigioasă, una dintre creaturile ei fabuloase, o sirenă blondă, cu ochelari mici ca două boabe de strugure, transparente, într-un violent contrast al proporţiilor cu sânii impetuoşi, înveliţi doar în purpura vaporoasă a înserării. Îşi puse mâna streaşină la ochi şi, văzând-o clar acum, fată cât se poate de reală, nu vreo făptură mitică, un nud cu ditamai “Codul civil” sub braţ, studentă care va să zică, faţa i se lumină de acel zâmbet larg şi plin de viaţă care de zeci de ani fermeca o ţară întreagă.
- Măi fată, măi! îi răspunse actorul râzând, cu o vibraţie tandră care nu-i scăpă tinerei.
El însuşi era emoţionat de acea apariţie surprinzătoare. Dar în lungii ani petrecuţi sub ochii nesăţioşi ai admiratorilor, pe scenă, dar şi pe stradă, peste tot, clipă de clipă, ca într-un spectacol continuu, învăţase să-şi controleze emoţiile. De fapt, asta era meseria lui, un fel de îmblânzitor de sentimente.
Maestrul se ridică şi îi intinse mâna fetei. Ea, tremurând ca o meduza atinsă de elicea unei bărci cu motor, se lăsă moale în mâna lui vânjoasă. El a atras-o în acea îmbrăţişare scurtă, dar atât intensă, sau ea s-a aruncat la pieptul lui? Ea l-a tras de mână spre hotel, sau el a pornit singur şi ea l-a urmat cu capul plecat şi cu “Codul Civil” strâns la piept?
Îmbrăţişarea scurtă de pe plajă se desfăcu, în cameră, într-un şir lung de îmbrăţişări prelungi şi de mângâieri. În toiul dezmierdărilor, maestrul privi îngrijorat în jos. Văzu că dorinţa lui arzătoare nu primeşte şi sprijinul logistic al trupului său impozant, însă, orice s-ar spune, tăbăcit totuşi de trecerea în galop, peste el, a celor aproape 80 de ani. Dar nu-şi pierdu cumpătul. Nu era prima oară când i se întâmpla. Puse mâna pe telefon şi spuse cu vocea lui inconfundabilă.
– Trimite-l pe Țeavă la mine în cameră!
Cascadorul Țeavă, care îl dubla pe marele actor în scenele periculoase, sosi într-un suflet. Şi el îl idolatriza. Dorinţa adoratului monstrului sacru, uneori exprimată numai printr-o scuturare a sprâncenei, era ordin pentru el. De data asta, sprânceana idolului arătă către fată. Şi Țeavă, poreclit aşa pentru instrumentarul lui grandios, de parcă se aduna la el tot ce pierdeau la bătrâneţe marii actori pe care îi dubla, se apucă de treabă, conştiincios, cu pasiune, aşa cum muncea şi pe platourile de filmare.
Maestrul se aşeză în balansoar, cu spatele la cei doi. Îi auzea doar. Îşi înfipse bărbia în piept şi strânse tare din dinţi şi din ochi, până la durere, cu pumnii încleştaţi pe picioarele scaunului. Îi era clar: îmbătrânise! Trase aer adânc, fâcând perdelele fine să fâlfâie.
– Aşa, Țeavă!, strigă maestrul. Aşa, măi băiete! Arată-i ce poate actorul român!
Şi un scrâşnet se auzi din strânsoarea revoltată a măselelor, o lacrimă i se scurse din teascul pleoapelor resemnate.
(După o întâmplare povestită de maestrul Ion Barbu, îmblânzitorul formelor.)
Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1, Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă aşteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21. 21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură
25. Inundaţie la români
26. Pentru libertatea presei
27. Tristă poveste a geniului la români
28, Proba ouălor la prezidențiabili
29. Vreau să fiu un grup de cetăţeni!
30. Dragul meu judecător corupt
31, Cum n-am devenit Robert Turcescu
32, Un act de eroism
Citește pe Antena3.ro
