Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Maistrul Codon a deschis iar caietul, a mai trecut o dată cifrele printre buze, parcă ar fi mâncat seminţe, şi la sfârşit a tras o linie. Apoi ne-a cuprins pe toţi într-o privire satisfăcută, de om sătul, şi a strigat bucuros:
− Luna asta o să vă umplu de bani, calicilor! Şi acum, marş la treabă!
Eram un grup mic de zilieri, echipa maistrului Gigi Codon, de la Cooperativa Meşteşugărească Giurgiu. Codon, om descurcăreţ, prinsese acum o lucrare bănoasă la „Colorom“ Codlea şi noi eram fericiţi să fim sub comanda lui.
Am ieşit unul după altul din cantină şi am luat-o spre hala de coloranţi.
Treaba noastră era să izolăm acoperişul halelor. Scoteam izolaţia veche, din smoală şi carton bituminat, grea, plină de crăpături, şi puneam alta, dintr-un material nou, un amestec de petrol şi deşeuri plastice numit izoplast. Întindeam un strat de maglavais, peste el puneam hârtie de sticlă, apoi iar maglavais, iar hârtie de sticlă. Rezulta o izolaţie subţire, elastică, rezistentă la intemperii, garantată 30 de ani. De asta şi era aşa de scumpă, de asta câştigam şi noi aşa de bine. Eram elev de liceu, în vacanţa de vară dintre a unşpea şi a douăşpea, făceam o muncă necalificată şi totuşi în prima lună luasem mai mulţi bani decât un inginer de jos, din secţie.
La scară ne aştepta o echipă de ştabi de la „Colorom“, toţi în halate noi, călcate frumos, cu căşti strălucitoare pe cap. Am primit, scurt, o instrucţie obligatorie de protecţia muncii.
– Sus pot fi, ne-a zis unul, scurgeri de gaze toxice. Izolaţia în jurul ţevilor de evacuare am făcut-o noi, înaintea voastră. S-a lucrat cu masca pe figură. Nu-i de glumă, tovarăşi! Dacă totuşi simţiţi ameţeli, mâncărimi de piele, gust dulceag în gură, usturime la ochi sau orice alt simptom neobişnuit, ţineţi-vă respiraţia şi părăsiţi locul cât de repede puteţi.
Am semnat toţi fişa de instructaj, am urcat pe hală. Şi dă-i la uns planşeul cu smântâna aia neagră şi puturoasă. Patru bărbaţi făceam treaba asta. Din urmă veneau cele două femei din echipă şi întindeau hârtia de sticlă.
Eu eram cel mai mic. Mai era un tip din Iaşi, Petrică Urmă, la vreo 30 de ani, un puşcăriaş tatuat şi pe limbă, iar ceilalţi doi − oameni la vreo 40 de ani, unul din Giurgiu şi unul din Bucureşti, amândoi veniţi cu nevestele, cele două care întindeau foaia. Două ţigănci deşelate de naşteri fără număr şi de munci grele. Una, Fafica, avea şapte copii acasă. Pentru ei mânca pâine cu smoală, zicea ea, ca să ducă o pâine albă acasă.
Eram plătiţi la metru pătrat. Dădeam din mâini de ne săreau din umeri. Pasta aia puţea cumplit a cizmă arsă şi a petrol. La 10-15 minute făceam pauză să tragem aer curat, departe de bucata unsă şi de butoaiele cu izoplast. Maistrul şedea pe cornişă, ne urmărea să nu stăm prea mult la aer. Altceva nu făcea. Doamne fereşte să fi ridicat un pai de jos!
Deodată, capul i s-a lăsat moale în piept, el s-a aplecat cu totul în faţă şi a căzut ca un bolovan. Aşa a rămas: cu capul în podea, cu fundul în sus, cu mâinile moarte pe lângă el.
− Gazeee! Gazeee! – a urlat speriat Petrică Urmă şi a început să tuşească. Tare, de nu mai putea respira. S-a prins de marginea unui butoi şi tuşea cu ochii beliţi. Ceilalţi doi au zvârlit cât colo paletele cu care întindeau pasta şi s-au năpustit la chepeng. Cu o mână se ţineau de nas, cu cealaltă încercau să elibereze capacul, pe care tot ei puseseră haine şi scule. Cică să nu vină careva de jos, în control, fără ştirea noastră.
Eu nu simţeam nimic. M-am repezit la maistru, ţinându-mi totuşi respiraţia, să văd ce are. L-am întors cu faţa în sus. Se uita la mine cu o privire pierdută. Şi-a revenit brusc şi a zâmbit. Atunci a ajuns lângă el şi ţiganca mai tânără, din Bucureşti. Am dat să-l ridicăm împreună, de subsuori, dar el s-a săltat singur şi a început să se scuture de praf.
– Unde plecaţi, băi, căcănarilor? – le-a strigat el celor doi de la chepeng. N-am nici pe dracu’! Am aţipit! Noroc că am căzut în bot, că puteam să cad pe spate şi mă duceam jos ca cometa. Şi tu ce urli, bă, unde mă-ta-n cur vezi tu gaze?
– M-am speriat, şefu’… − a răspuns Urmă tuşind. Am crezut că… Şi când am strigat, m-am înecat şi-am început să tuşesc, să nu mai am aer…
− Marş înapoi la muncă! Hai, că trece banul pe lângă noi! Şi tu ce stai, fă, acolo ca proasta-n codru? – s-a răstit el la Fafica.
– Eu am încercat să vă salvez viaţa, bulangiilor! Veniţi şi mă scoateţi de aici!
Toţi ne-am întors spre ea.
Fafica stătea la câţiva metri mai încolo, ca pe ace, într-o poziţie ciudată. Crăcănată, uşor adusă în faţă, sprijinită cu mâinile pe genunchi, cu halatul ridicat, ca şi cum s-ar fi uşurat din picioare într-un tufiş. Şi – abia atunci am văzut – o ţeavă de grosimea unei cozi de ciocan ce ieşea din planşeu se pierdea în bezna ascunzişurilor ei femeieşti. Dumnezeule!
– Te doare, fă? – a strigat bărbat-su!
– Doare pe dracu’!
– Da’ cum ai ajuns acolo?
– Păi io când am văzut că şefu’ s-a otrăvit, că ăla, Urmă, îl strânge moartea de gât, că voi nu mai puteaţi să dezblocaţi capacul, ce era să fac, mânca-v-aş? Mi s-a părut că din ţeava asta iasă gazele, că ieşea ceva galben. Şi-am sărit pă ţeavă ca să vă scap pe voi. Iaca am astupat-o!
– Şi n-ai găsit o cârpă, ceva, ca s-o înfunzi?
– De unde cârpă, bre? În zăpăceala aia, când toţi mureaţi, ce era să fac? Am folosit şi eu ce aveam la îndemână.
Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1, Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă aşteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!
17. Biletul de adio
18. Vacanţa fără sfârşit
19. O viziune narativă
20. Adânca subiectivitate a reporterului, că şi el e om
21. 21. Nu mai zgâriaţi brânza!
22. Moş Ion şi filmele porno
23. Jocul de-a moartea
24, Băieţi cu degetul în gură
25. Inundaţie la români
26. Pentru libertatea presei
27. Tristă poveste a geniului la români
28, Proba ouălor la prezidențiabili
29. Vreau să fiu un grup de cetăţeni!
30. Dragul meu judecător corupt
31, Cum n-am devenit Robert Turcescu
Citește pe Antena3.ro
