(P) Dimitris Rompis, CFO Coca-Cola HBC: România și Grecia au legături puternice, istorice și culturale, și valori comune
De ce sparg grecii farfurii? Tradițiile, respectate cu sfințenie de greci, chiar și de către tinerii moderni
Interviu cu Excelența Sa Doamna Evangelia Grammatika, noul Ambasador al Republicii Elene la București: „ Independența Greciei a început, de fapt, în România”
Tinerii pensionari ai regimului SRI - DNA, foști subalterni ai lui Kovesi, exportați la Chișinău de Uniunea Europeană
Dialog fin cu filosoful, psihanalistul jungian și editorul Silviu Dragomir: „Viața omului e ca drumul soarelui: răsare, strălucește, apoi se lasă întunericul”
Aleșii locali ar putea fi obligați, sub sancțiunea amenzii, să-și publice, pe lângă averi și interese, și CV-urile
Primăria condusă de Clotilde Armand externalizează „gospodărirea” piețelor din sectorul 1, pentru un milion de lei
Iohannis are drum liber spre un job în străinătate. Scrutinul prezidențial organizat în septembrie este constituțional
Culmea crizei în construcții. Avem bani, avem proiecte, dar ne împiedicăm de o nouă problemă: lipsa materialelor de construcții
Facilități fiscale majore pentru „familiile cu mulți câini”. Scutire de la plata impozitului pentru cine adoptă mai mult de trei maidanezi
Raportul APADOR-CH: condamnarea lui Piedone, gravă eroare judiciară. În România, procurorii au omorât statul de drept
Doctorul Cătălin Cîrstoiu, cel mai bogat candidat care este aruncat în cursa pentru Primăria Capitalei
O învățătoare dă vina pe elevul violat: „Numai lui i se întâmplă, domnule! Cum dracu din atâţia copii numai lui i se întâmplă?” Cazul horror de la Școala „Nicolae Titulescu”. Partea a doua
Doi parlamentari USR vor despăgubirea, prin lege, a persoanelor care au fost internate în casele de copii, între 1947-1997
OCDE ne-a găsit punctul slab: avem impozite prea mici pe proprietate. Se recomandă suprataxarea tuturor
Cura de dezintoxicare economică și necesitatea unui proiect de țară bazat pe programe de dezvoltare multianualeIonuț Bălan
Cuceritorul lumilor uitate: Mircea Eliade și bătălia pentru sens în inima omului modernCiprian Demeter