Mesajul lui Băsescu pentru echipa Universitatea Craiova: Dacă vreţi, pot să joc eu, mijlocaş, nu alt post
Accesorii pentru calculator în valoare de peste 500.000 de lei, fără documente legale, confiscate de vameşii constănţeni
Curtea de Apel a decis: Dezafilierea Universităţii Craiova, ilegală! "Craiova poate reveni pe teren. FRF trebuie să se supună legii"
Avocaţii lui Adrian Năstase cer anularea pedepsei. Aceştia susţin că faptele pentru care a fost condamnat fostul premier s-au prescris
Adrian Năstase rămâne, încă, internat la Floreasca. O comisie a IML va stabili dacă fostul premier va putea fi transferat la spitalul Rahova
Inspecţia Muncii, pe urmele lui Funeriu la Palatul Cotroceni. Inspectorii verifică modul în care a fost angajat în funcţia de consilier prezidenţial
Andrei Năstase le este recunoscător celor care îi susţin tatăl. Ce scrie fiul fostului premier pe Facebook
Luni încep evaluările naţionale. Fondul de "protocol" e interzis în mod expres. Ce trebuie să mai ştii despre examen
Alba: Drumul Transalpina, blocat de aluviunile scurse de pe versanţi în zona Tău - Oaşa din cauza ploilor
Şoferi cercetaţi penal fiindcă au blocat un drum naţional după ce le-au fost reţinute permisele de conducere
Două şalupe s-au ciocnit la Gura Portiţei. Sportivul de performanţă Iustin Porcăraşu, rănit în accident
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Cornetu. Unul dintre pasagerii aflaţi la bordul aparatului a fugit de la locul accidentului
Românii, insultaţi la BAC-ul din Franţa. MAE solicită "prezentarea de scuze şi sancţionarea celor responsabili"
Monica Macovei cere demisia lui Rus: Pe câţi condamnaţi penali îi sună ministrul de Interne să-i întrebe cum preferă să ajungă în arest?
Un indiciu că Adrian Năstase se pregătea pentru ceva "ireversibil". Ce scrie Radu Tudor pe blogul său
Incredibila poveste a ţigăncii care tocmai a născut al 20-lea copil. Cum ajutat-o Satana să scape de concubin
Se înmulţesc înşelăciunile cu "asistenţi sociali" care cer bani pentru "scopuri umanitare". Vezi cum acţionează escrocii
Atenție la salata verde mărunțită: Medicii avertizează asupra riscurilor unei infecții parazitare extinse
Criza lirei sterline și presupusa tentativă de înlăturare a guvernului laburist condus de Harold WilsonIonuț Bălan