Răsvan Popescu, despre volumul „România în derivă”: O istorie pe sărite, o întoarcere în istoria noastră recentă
Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior la Gaudeamus – vineri în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo
„Un băiat de nicăieri” de Dan Voiculescu – cea mai vândută autobiografie a unui politician roman, prezentată la Gaudeamus 2025
Ultimul act artistic al marelui actor Constantin Codrescu, reînsuflat în „Treptele cerului”, la Târgul de Carte Gaudeamus. Horațiu Mălăele, implicat în proiect
„Brand România” - modul în care țara noastră se definește, se proiectează și se lasă percepută în lume
Noiembrie polonez sub semnul literaturii române. Întâlniri cu scriitorii Cătălin Dorian Florescu, Lucian Dan Teodorovici și Adrian Cioroianu
Scriitoarea Nayomi Munaweera vine în premieră la București pentru două zile de lecturi, dialog și întâlniri comunitare, între 28-29 noiembrie
Richard Abou Zaki își lansează în România autobiografia „Cooking My Dreams” – o poveste inspirațională despre drumul către prima stea Michelin
Mircea Cărtărescu, turneu în Marea Britanie cu prilejul publicării romanului Orbitor. Aripa stângă / Blinding: The Left Wing la editura Penguin
Premiul Internațional de Literatură Francofonă „Benjamin Fondane“ va fi acordat de ICR poetei, eseistei și traducătoarei Samira Negrouche
Celebrul scriitor franco-algerian Boualem Sansal a fost eliberat din închisoare. Editura Humanitas Fiction i-a publicat mai multe cărți
Volumul „Geopolitici culturale fluide. Explorări ale diplomației culturale între practici transnaționale și spații hibride” se lansează la ICR
Șapte organizații europene lansează Training for the Contact Zone (TCZ) – un curriculum inovator dedicat formării profesioniștilor din domeniul cultural
Statul român cumpără scrisorile dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle cu 1,2 milioane de euro: cele mai valoroase pagini de dragoste din literatura română revin acasă
Annie Ernaux, laureata Nobelului literar 2022, și cunoscuta eseistă spaniolă Irene Vallejo – noi traduceri
Călătoria continuă cu numărul 4: GUYANA. Descoperă frumusețea tropicală a Americii de Sud și învață cum să-ți îngrijești colecția!