CCR va discuta pe 9 iulie sesizarea lui Ponta privind reprezentarea României la CE, la 2 săptămâni după reuniune
Ponta: Din păcate, România va avea o poziţie slabă în negocierile de la Bruxelles de săptămâna viitoare
Coaliţia de guvernare discută azi despre posibilitatea unei acţiuni parlamentare privind demisia lui Băsescu
Guy Verhofstadt, preşedinte ALDE: Încercarea de a contesta legitimitatea alegerii lui Mircea Diaconu, contravine prevederilor prevederilor Tratatelor Uniunii Europene
Cine vor fi oamenii cheie ai Uniunii Europene? Cum poate evita BĂSESCU TRAIAN situaţiile penibile la Consiliul European
Ponta: Preşedintele şi premierul francez au garantat pedepsirea celor vinovaţi pentru agresarea tânărului român
Parlamentari români şi moldoveni au semnat o Declaraţie comună privind cooperarea interparlamentară şi în domeniul securităţii
CCR discută pe 25 iunie sesizarea pe legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară
Sturzu (PSD): Apropiaţii preşedintelui au căutat să îngenuncheze Justiţia; Băsescu ar trebui să îşi dea demisia
Întâlniri suspecte între un consilier prezidenţial şi lideri ai romilor, înainte de reţinerea lui Mircea Băsescu
Sârbu:Este necesar ca Băsescu să demisioneze. A recunoscut că există suspiciunea intervenţiei sale în derularea justiţiei în cazul Băsescu-Bercea
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei: Demisia lui Băsescu ar fi cea mai mare piedică pe care ar putea-o pune justiţiei
Alertă de poluare în Baia Mare! Norul de praf de steril, purtat de vânt spre oraș. Autoritățile sunt în alertă
Vijeliile fac victime în Moldova: Doi oameni la spital, striviți de copaci și bucăți de acoperiș smulse de vânt
ROBOR și RASDAQ: „să fie arestat, dacă a furat!” — anatomia unei confuzii financiare naționaleIonuț Bălan