Elena Udrea va DEZVĂLUI, azi, într-un interviu, "ce se întâmplă cu adevărat în România" şi care este "miza reală". Mesajul postat de Udrea pe Facebook
Blaga: "Eu am fost apreciat ca preşedinte de Senat chiar de actuala Putere. M-au schimbat, așa, că au vrut să mă schimbe"
Ministrul Justiţiei: Raportul MCV marchează o serie de "progrese incontestabile și este "cel mai bun până în prezent"
Raportul MCV remarcă progrese, dar critică Parlamentul care întârzie aplicarea hotărârilor judecătoreşti
Ponta, după întâlnirea cu Iohannis: PSD a propus întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării
Tăriceanu, despre francul elvețian: PNL vine cu cea mai populistă soluţie posibilă, creează aşteptări care nu sunt fireşti. Vina nu e a băncilor
Victor Ponta: Oamenilor li s-au luat pensiile şi salariile, iar noi acum ne facem griji unde va locui Băsescu din banii statului?
Războiul “parţialelor”. PNL presează Guvernul să facă alegeri. Premierul Ponta insistă ca liberalii să vină la discuţii
Ilie Sârbu: Ponta trebuie să lupte, e tânăr. Niciun alt coleg din PSD nu s-a ridicat încă la nivelul lui
(VIDEO) Victor Ponta, despre dorința președintelui Iohannis: Și domnul Băsescu și-a dorit guvernul său și n-a ieșit prea bine, ca să fiu elegant
(VIDEO) Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu: Este necesar pentru România ca Ponta să îşi bea cafeaua de la sediul PSD din Kiseleff
Ponta: Am încercat discuții cu partidele din Opoziție despre autostrăzi. Stiți care a fost răspunsul lor? - "Vreți să furați banii"
Ponta, despre atacurile teroriste din Franţa: "Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită prin acte de violenţă"
Victor Ponta, dezamăgit de Opoziție: Am propus dialog pe 5 teme esenţiale pentru toţi românii. Răspunsul Dnei Gorghiu: insulte, scandal şi în rest NIMIC! Păcat!
Klaus Iohannis, la sediul NATO din Bruxelles: Este momentul să reconfirmăm solidaritatea la nivelul Alianței
Iohannis, despre relaţia cu Ponta: Răspundem de bunul mers al României. Lucrurile au intrat în normalitate
PNL ameninţă cu moţiunea de cenzură. Liberalii vor iniţia discuţii cu toate partidele parlamentare, mai puţin cu PSD
Diaspora a EXPLODAT! Dle Iohannis, cu speranța că vocea celor care v-au votat va conta, așteptăm decizia dvs...
Dan Voiculescu, pe blog: 2015, anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie
Adrian Năstase: "Noi reprezentam “indienii” din “Estul” salbatic care trebuie sa dispara pentru a face loc mall-urilor si reclamelor de detergenti straini"
Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat şi decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat
Întâlniri şi numiri pe final de an. Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ponta şi miniştrii Oprea şi Duşa
Traian Băsescu avertizează: „Urmează testul cu roiul”. Rusia ar putea testa apărarea României cu atacuri de drone
Când un premier devine istorie și este singurul care nu înțelege: Viktor Orbán, Uniunea Europeană și iluzia grandorii pierduteCiprian Demeter
Keynes, Lopokova, Bloomsbury și umbrele spionajului sovietic: între documente istorice și ipotezeIonuț Bălan
„Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți” - lecția lui Simion Bărnuțiu pentru România de astăziCiprian Demeter