“Creierul nu trebuie să ştie că a fost operat”. Medici români întorşi acasă fac neurochirurgie de nivel mondial
Ministerul Sănătăţii, despre cele 400.000 de doze de vaccin neconforme: "toate reacţiile adverse au fost minore"
Riscul de insuficienţă cardiacă creşte cu peste 30% în cazul persoanelor care stau peste cinci ore în faţa unui calculator
India. Legumele ecologice proaspete fac minuni în cazul copiiilor care urmează terapia cu citostatice
Ţigara şi poluarea distrug plămânii. BPOC ucide, la nivel, global, în medie o persoană la fiecare 10 secunde
Poporul român, unul dintre cele mai bolnave popoare din UE. Vedeţi lista celor mai periculoşi aditivi alimentari
Premieră naţională: Institutul Regional de Oncologie este singurul loc din România unde se poate face testul predispoziţiei ereditare la cancer
Ciupercile şi avocado previn atacul de cord şi cerebral. Atenţie la fructele uscate, deoarece pot conţine multe E-uri
Fetiţa de 5 ani diagnosticată în cadrul campaniei Alexandrei Dinu, a fost operată cu succes la Monaco
Credinţa şi ţesutul cerebral: persoanele credincioase sunt mai puţin predispuse în a dezvolta depresie
Moartea misterioasă a unui prinț saudit de 29 de ani găsit într-un hotel, lămurită de legiști după ancheta din Londra
Keynes, Lopokova, Bloomsbury și umbrele spionajului sovietic: între documente istorice și ipotezeIonuț Bălan
„Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți” - lecția lui Simion Bărnuțiu pentru România de astăziCiprian Demeter