Exerciţiul NATO din Marea Neagră a fost supravegheat de militari ruşi, susţine comandantul fregatei canadiene Fredericton
Dăncilă: Aşteptăm o reacţie fermă de la autorităţi faţă de evenimentul organizat la Sinaia de MENL; România nu tolerează discursul extremist
O navă comercială a salvat 41 de migranţi de la bordul unei ambarcaţiuni în derivă în sud-vestul Greciei
UPDATE - Cel puţin 77 de morţi şi 500 de răniţi în Ecuador, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,8
Cutremur de 7,8 grade în Ecuador! Cel puțin 41 de persoane și-au pierdut viața! S-a declarat STARE DE URGENŢĂ
Marine Le Pen despre Panama Papers: Atitudinea celor care se scandalizează e contradictorie. Ani de zile au cerut deschiderea frontierelor
Europarlamentarul Marine Le Pen: Islamismul pare să avanseze spre România, iar UE şi-a dovedit ineficienţa
Cutremurul de vineri din Japonia a provocat moartea a 6 persoane. Drumuri și clădiri distruse iar un baraj ar putea să se surpe
Fosta directoare a Centrului Pompidou, condamnată pentru cheltuirea a peste 20.000 de euro pentru taxi
VIDEO - Momentele dramatice în care cauciucul unui avion Blue Air explodează la aterizare pe aeroportul Birmingham
Europarlamentari români protestează față de conferința extremei drepte europene, organizată la Sinaia
Dublă salvatoare: Harry Kane întoarce scorul cu RD Congo și trimite Anglia în optimi la Cupa Mondială
Franța își alege noul președinte: Calendarul oficial al alegerilor și marii favoriți să-i urmeze lui Macron
Pîslaru, atac fără menajamente: „Grindeanu a dispărut în boscheți. Au încercat să croșeteze două guverne”
Măștile puterii și securocrația de afaceri: de ce a rămas România o corabie fără căpitan?Ciprian Demeter